Securitatea, un bun istoric literar

Ion Cristoiu descalceste povestea scriitorului George Ivascu, condamnat in 1950 la temnita grea. Ivascu era acuzat ca a publicat in revista Sfarma Piatra o serie de articole antisovietice sub pseudonimul Paul Stefan.

Pentru eseul Un istoric literar - Securitatea, descopar in volumul Scrisori catre Tovarasa Ana o piesa deosebit de importanta, o bijuterie, as spune. Pentru eseul Un istoric literar - Securitatea, descopar in volumul Scrisori catre Tovarasa Ana o piesa deosebit de importanta, o bijuterie, as spune. Cunoscutul jurnalist de stanga George Ivascu e condamnat in 1950 la cinci ani de temnita grea, zece ani degradare civila si confiscarea averii. Acuzatia: a colaborat prin scris la provocarea, sustinerea si continuarea razboiului impotriva URSS.

Suspecti de aceasta infractiune puteau fi toti scriitorii si gazetarii cu activitate situata dincolo de hotarul de pana la 23 august 1944. Asta deoarece a contribui prin scris la provocarea razboiului impotriva URSS insemna a iscali un articol despre drepturile noastre asupra Basarabiei sau a exprima indoieli, cu voce tare, fata de maretia regimului bolsevic in URSS.

Cu toate acestea, nici un mare scriitor interbelic n-a avut probleme. Nici Mihail Sadoveanu, nici Camil Petrescu, nici George Calinescu. Desi scrisesera si publicasera, slava Domnului! numeroase texte de revendicare a Basarabiei sau de denuntare a stalinismului sovietic.

A avut probleme, culmea! George Ivascu, publicist marcant de stanga, pentru asta urmarit de Siguranta, membru in Comitetul de Directie al Romaniei Libere ilegale din anii Antonescu.

Potrivit Memoriului adresat, in 1952, Anei Pauker de Maria Ivascu, mama scriitorului, George Ivascu "s-a trezit arestat la 23 martie 1950, spre a fi anchetat de Securitate, fiind invinuit de a fi colaborat la revista antisemita «Sfarma Piatra» sub pseudonimul Paul Stefan".

Nitel incalcita, tarasenia merita dezlegata. George Ivascu era acuzat de a fi publicat in Sfarma Piatra, sub pseudonimul Paul Stefan, o serie de articole antisovietice. Asa cum arata Memoriul, era vorba de o confuzie. George Ivascu iscalise sub acest pseudonim articole in Vremea. Nu el se ascundea insa sub pseudonimul Paul Stefan de la Sfarma Piatra.

Organele ajung si ele la aceasta disociere. Si, cu toate acestea, il condamna.

De ce?

Ne raspunde tot Memoriul. Haituit de Siguranta pentru activitatea sa la publicatii iesene de stanga, unele vadit comuniste, George Ivascu vine la Bucuresti, unde se ascunde: somer si ilegal.

In februarie 1941, incepe sa colaboreze la Vremea, publicatie de orientare nationalista, scriind articole platite cu bucata. In stilul comunist dinainte de 23 august 1944, colaboreaza la presa de dreapta, dar activeaza ilegal la ziare comuniste. La Vremea publica articole sub pseudonimul Paul Stefan. Incitata de acest pseudonim de la Sfarma Piatra, Securitatea trece la puricatul materialelor din Vremea, ajungand la o concluzie acuzatoare. Procedeul e denuntat catre Maria Ivascu. Din cuprinsul unor articole fusesera luate franturi, fragmente ce puteau trece drept elogii la adresa Conducatorului.

In polemicile dintre scriitori se practica, de regula, ruperea din context, ciuntirea tendentioasa. Totul pentru strapungerea polemica a adversarului. Securitatea nu polemiza cu George Ivascu. Voia sa-l aresteze. Pentru aceasta insa imprumuta din lumea literara, in folosul lumii penale, trucul ruperii din context. Nu e singura preocupare de istoric si critic literar a Securitatii. Memoriul Mariei Ivascu descrie felul in care s-a ajuns la pseudonimul Paul Stefan de la Vremea:

"Organele Securitatii - in cadrul dispozitiunilor legale - avind indatorirea de a afla pe toti cei ce s-au facut vinovati de a fi participat prin scrisul lor la publicatiile imunde din trecut, ce au incitat prin scrisul lor opinia publica impotriva Uniunii Sovietice, cautau pe acest Paul Stefan - asa dupa cum au cautat si au gasit si pe altii - si cum in obiectul cercetarilor acestora s-au gasit toate publicatiile aparute in epoca sus-amintita (1940-1944), au gasit cu ocazia acestor cercetari un colaborator la revista «Vremea», purtind tot numele de Paul Stefan".

Citind astfel de lucruri, nu pot decat sa ma amuz. La Biblioteca Academiei, vad in fiecare zi niste batrani avand in fata, deschise, ziare vechi, prafuite, unele, altele prafuite si flenduroase. Sunt cercetatori de istorie si critica literara. Multi dintre ei au drept tel al muncii de a stabili cine se ascunde sub un pseudonim literar.

Imi imaginez, plecand de aici, securistii din anii ’50 parcurgand cu creionul in mana colectia ziarelor Vremea si Sfarma Piatra, pentru a dibui cine se ascunde sub pseudonimul Paul Stefan.

Dupa saptamani si luni de cercetare, un istoric literar scoate o brosura cu titlul: Paul Stefan, pseudonimul lui G. Ivascu, la "Vremea". Dupa saptamani si luni de cercetare, Securitatea a scos si ea ceva: un mandat de arestare. P

e numele lui G. Ivascu.

Hotarat lucru! Securitatea era un bun istoric literar. Un istoric literar insa care scria si publica mandate de arestare.

NIMIC NU SE PIERDE
	10 ianuarie 1919. Delegatia Romaniei la Conferinta de pace de la Paris: premierul Ion I.C. Bratianu (seful delegatiei - in centru), Grigore G. Danielopol, Constantin Diamandi, general Constantin Coanda, Ermil Pangrati, general Arthur Vaitoianu. Un grup de romani pentru o misiune infernala: apararea intereselor nationale fata de interesele Marilor Puteri.

LUMEA PRIN CARE TREC

Televiziunea care provoaca razboaie "The Second Civil War" (Al doilea razboi civil) e o satira atroce a dependentei de media. Un stat american, Idaho, trebuie sa primeasca un numar insemnat de orfani pakistanezi. Cum localnicii sunt exasperati de valurile de imigranti, guvernatorul statului anunta inchiderea granitelor. Presedintele SUA intervine. Pana aici, nimic deosebit. Pe lumea asta exista insa si mass-media, mai precis televiziunea. Postul de televiziune din film, New Net, un fel de CNN de fictiune, iese la bataie, pentru a acoperi intamplarea. Nevoia de rating face ca reporterii sa evidentieze doar senzationalul sau mai precis ceea ce-ar putea crea un conflict. Presedintele SUA e un ezitant, un ins de la care scoti o actiune doar cu clestele. Reporterii New Net il fac sa dea declaratii belicoase. Declaratii belicoase lanseaza si guvernatorul, si membrii de rand ai militiilor, si soldatii americani trimisi de Washington. In fata camerelor de luat vederi, constienti ca-i vede lumea - stare de spirit mostenita din realitatile satesti - , oamenii simt nevoia sa se dea mari. Lesne de prevazut ca astfel un fleac ajunge sa devina o chestiune nationala si, in cele din urma, factorul determinant al destramarii SUA. Presedintele trimite trupe impotriva guvernatorului rebel. Guvernatorul mobilizeaza militiile. Diferitele comunitati din America - negri, musulmani, mexicani, chinezi - se iau la harta. Desigur, nu Televiziunea e de vina pentru aceasta escaladare, ci vanitatea omeneasca, usor de zgandarit prin camerele de luat vederi. Scenaristul pregateste o lovitura mortala Televiziunii. In final, insisi redactorii din studio - de diferite etnii - se iau la bataie. Ca si cei de afara, pe care i-a incaierat!

BARFE

Cum se insala alegatorii Odata ajuns lider de partid (Partidul Conservator-Democrat), prin desprinderea de Partidul Conservator, Take Ionescu purcede la o apriga campanie de seducere a electoratului. Era la inceputul lui 1908. C. Bacalbasa povesteste in Bucurestii de altadata despre siretlicul folosit in Bucuresti de un fruntas de sector. Poposind la domiciliul unui mic negustor, politicianul il anunta ca, de va ajunge la putere, Take Ionescu va deschide un mare bulevard prin partea locului. Casa negustorului ar urma sa fie expropriata. Contra cost, fireste, din partea statului. Politicianul il intreba pe negustor cat ar vrea sa obtina. Smecher, interlocutorul dadea suma de 5.000 de lei (la valoarea de atunci a leului). Casa daca facea 2.000 de lei, fiind o cocioaba amarata. Takistul era insa mai hot. - Cum, se intreba el mirat, doar atat? E prea putin. Trece 10.000 de lei, nu vrem sa-l inselam pe bravul cetatean - , zicea el secretarului care-l insotea. Acesta din urma, actor si el in piesa, se revolta pur si simplu. - Zece mii? E prea putin. - Ai dreptate!, sarea seful, pune 15.000. - Daca venim la putere, se intorcea el catre negustor, iti expropriem casa cu 15.000 de lei! Si negustorul il vota cu amandoua mainile! La triserii electorale apelau toti politicienii vremii. Ei practicau insa clisee, cum ar fi fagaduielile abstracte sau angajamentele nitam-nisam. Takismul aduce o noutate de valoarea unei revolutii. Un siretlic precum cel cu exproprierea surprinde prin nota de credibilitate. Politicianul nu vine la poarta omului pentru a vantura vorbe desarte, ci pentru a lasa impresia gospodarului serios, care sta la discutie cu alegatorul. Pe deasupra, siretlicul isi are radacinile in cunoasterea romanului. Asa cum se vede din imprejurare, romanul gaseste satisfactii de vanitate razgaiata in a sti c-a ciupit de la stat facand-o pe smecherul.

UN SECOL IN IMAGINI
	20 octombrie 1968. Jackie Kennedy, vaduva lui John Kennedy, se marita cu Aristotel Onasis, unul dintre cei mai bogati oameni ai planetei. Un gest care socheaza America.