x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Semnificaţia unei demisii din PSD

Semnificaţia unei demisii din PSD

de Ion Cristoiu    |    22 Apr 2008   •   00:00

Deocamdată, Marian Vanghelie tace.



Sorin Oprescu a demisionat din PSD. Momentul, de o deosebită semnificaţie, nu poate fi despicat în profunzimile sale fără o scurtă trecere în revistă a faptelor dinainte. Pe la jumătatea lui martie 2008, Sorin Oprescu îşi anunţă disponibilitatea de a candida la Primăria Bucureştilor din partea PSD. Mai înainte vreme apăruseră zvonuri potrivit cărora Marian Vanghelie ar vrea să candideze la Primăria Bucureştilor din partea PSD. Deocamdată, Marian Vanghelie tace. Relaţiile sale încordate cu Sorin Oprescu sunt bine cunoscute. Cum, la fel, sunt bine cunoscute relaţiile proaste dintre Sorin Oprescu şi Mircea Geoană de cînd primul l-a concurat pe al doilea la şefia PSD.

Joi, 20 martie 2008, după întîlnirea lui Mircea Geoană şi Miron Mitrea cu liderii organizaţiilor PSD din Bucureşti, Marian Vanghelie îşi anunţă candidatura la Primăria Capitalei. Preşedintele PSD proclamă sprijinul PSD pentru această candidatură. O poziţie identică îşi asumă şi Miron Mitrea. A doua zi în PSD izbucneşte scandalul. Rînd pe rînd, fruntaşi ai formaţiunii se pronunţă atît împotriva înscrierii lui Marian Vanghelie în cursă, cît şi împotriva deciziei luate de Mircea Geoană fără trecerea ei prin votul organismelor democratice ale PSD. Aceşti fruntaşi, nume grele (Ion Iliescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Victor Ponta), trec drept membri ai grupării Mircea Geoană. Ca de obicei, Mircea Geoană dă înapoi.

Şedinţa BPN de luni, 24 aprilie 2008, se prefigurează drept una de confruntare între cele două grupări. Şi, într-adevăr, ea e una de confruntare. Mai ales între Ion Iliescu şi Marian Vanghelie. Politicieni şi jurnalişti s-au grăbit să vadă în poziţia lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, N. Văcăroiu una în favoarea lui Sorin Oprescu. În realitate, era vorba mai degrabă de respingerea lui Marian Vanghelie decît de susţinerea lui Sorin Oprescu.

O decizie finală se amînă pentru reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD programată după Summit-ul NATO. Întreruptă de summit, epopeea desemnării candidatului PSD pentru Primăria Bucureştilor se reia viguros după 4 aprilie 2008. Deşi Marian Vanghelie continuă să vorbească despre candidatura sa, e limpede că va fi obligat să renunţe pînă la urmă. Împotriva desemnării sale se ridică nu numai presa, ci şi activul PSD din ţară. Pînă la reuniunea Comitetului Executiv Naţional sîntem martorii unui soi de bursă a zvonurilor şi ştirilor despre un candidat surpriză. Se vehiculează numele lui Miron Mitrea, Ion Iliescu, Florin Călinescu. Desfăşurată vineri, 11 aprilie 2008, şedinţa Comitetului Executiv Naţional adoptă în unanimitate candidatura lui Cristian Diaconescu. Toţi liderii PSD, indiferent de grupare, nu numai că votează pentru Cristian Diaconescu, dar, mai mult, se declară satisfăcuţi de decizie. A fost un compromis între o grupare pro Oprescu şi o grupare pro Vanghelie? Nici vorbă. A fost o victorie a celor care se împotriveau lui Marian Vanghelie în sine, şi nu în calitatea de concurent al lui Sorin Oprescu.

Ar fi fost de aşteptat ca Sorin Oprescu să renunţe. N-a renunţat. Dacă nu e cumva un joc subtil al PSD, Sorin Oprescu va candida împotriva PSD şi nu a conducerii actuale a PSD. Asta înseamnă că, practic, Sorin Oprescu şi-a asumat condiţia de adversar al partidului din care a făcut parte şi care i-a adus spectaculoasa carieră politică.

×
Subiecte în articol: sorin editorial psd vanghelie oprescu