Serbia – cîştigătorul nu ia nimic?

Alegerile parlamentare anticipate din Serbia, convocate în urma crizei politice apărute după secesiunea Kosovo, au dat cîştig de cauză, din punctul de vedere al voturilor obţinute, partidelor de orientare proeuropeană. Însă, aşa cum se întîmplă adeseori în politică, dar şi în viaţă, "cîştigătorul nu ia nimic", ca să folosesc titlul unei nuvele a lui Hemingway. Să ne amintim doar de ultimele alegeri legislative din România…

Alegerile parlamentare anticipate din Serbia, convocate în urma crizei politice apărute după secesiunea Kosovo, au dat cîştig de cauză, din punctul de vedere al voturilor obţinute, partidelor de orientare proeuropeană. Însă, aşa cum se întîmplă adeseori în politică, dar şi în viaţă, "cîştigătorul nu ia nimic", ca să folosesc titlul unei nuvele a lui Hemingway. Să ne amintim doar de ultimele alegeri legislative din România…

Partidul Democrat al preşedintelui Boris Tadici şi aliaţii săi au obţinut împreună 38,75% din totalul voturilor, ceea ce înseamnă că le vor reveni 102 locuri din cele 250 ale viitorului Parlament, potrivit rezultatelor parţiale, date publicităţii după numărarea a 98% dintre buletinele de vot. Înainte de scrutin, rivalii lor, ultranaţionaliştii din Partidul Radical Sîrb, condus de Tomislav Nikolici, erau consideraţi favoriţi pe valul de furie naţională provocat de autoproclamata independenţă kosovară. Cu toate acestea, n-au obţinut decît puţin peste 29% din voturi, adică 77 de mandate parlamentare. Drept urmare, rolul-cheie în negocierile pentru formarea viitorului Guvern revine formaţiunilor mai mici care au trecut pragul electoral: partidul naţionalist al premierului Voislav Koştuniţa, cu 11,3% (30 de mandate), socialiştii din fostul partid al lui Slobodan Miloşevici (7,6%, respectiv 20 de mandate), liberal-democraţii (5,3%, 14 mandate) şi formaţiunile minorităţilor etnice (3,2%, 7 mandate).


Alianţa proeuropeană coagulată în jurul partidului preşedintelui ţării, Boris Tadici, şi radicalii lui Nikolici negociază acum formarea unei coaliţii guvernamentale. Cele mai mari şanse par a le avea aceştia din urmă, care sunt pe punctul de a obţine susţinerea naţionaliştilor lui Koştuniţa şi a moştenitorilor politici ai lui Miloşevici.

Preşedintele Tadici a avertizat, însă, că va refuza să desemneze un premier al acestei coaliţii, prevalîndu-se de faptul că nu este obligat de Constituţie, din moment ce nici un partid nu deţine majoritatea de 50%+1 din voturi. Presiunile cele mai mari sînt exercitate, acum, asupra socialiştilor pentru a alege tabăra proeuropeană, care e sprijinită de Bruxelles prin  promisiunea că va acorda Serbiei statutul de ţară candidată la aderarea la UE. Dar socialiştii au un profil politic mult mai apropiat de cel al naţionalistilor. La rîndul lor, radicalii spun că nu vor respinge o aderare a ţării la Uniunea Europeană în cazul în care blocul european nu va mai sprijini majoritatea albaneză din Kosovo. Aceeaşi condiţie o pune şi Koştuniţa: UE să aleagă între Kosovo şi Serbia înainte de a discuta despre orientarea Belgradului către aderarea la UE. Dacă, însă, nu se va ajunge la formarea unui nou Executiv pînă în septembrie, alegerile vor fi reorganizate, ceea ce ar duce la prelungirea crizei de la Belgrad şi la blocarea reformelor atît de necesare în acest moment.


Dată fiind miza lor majoră pentru stabilitatea Serbiei şi a Balcanilor, alegerile au avut, în mod firesc, ecouri la Bruxelles. Grupul Parlamentar al Partidului Socialist European îşi exprimă, într-un comunicat, opinia că alegerile de duminică echivalează cu un referendum în cadrul căruia cei mai mulţi sîrbi au optat pentru viitorul european al ţării lor şi face apel la formarea unui Guvern care să continue eforturile de integrare. Mă alătur acestui punct de vedere, pentru că eu cred că locul Serbiei este în Uniunea Europeană şi că e timpul, după atîţia ani de suferinţe ale acestui popor atît de apropiat nouă, ca grija pentru siguranţa şi binele oamenilor să prevaleze asupra orgoliilor politicianiste. Izolarea şi încrîncenarea şi-au arătat cu vîrf şi îndesat efectele. Şi pentru că timpul nu mai poate fi dat înapoi, e momentul ca sîrbii să privească spre viitor.