x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Si pohta ce-am pohtit! Moldova in NATO

Si pohta ce-am pohtit! Moldova in NATO

de Valentin Stan    |    14 Sep 2006   •   00:00
Si pohta ce-am pohtit! Moldova in NATO

Moldova isi mentine prioritatea zero, mai ales dupa integrarea noastra in UE. Efortul de a sustine Moldova (...), pentru integrare in structurile euro-atlantice, este o prioritate zero.

Daca aveti impresia ca "solida" democratie inventata de domnul Basescu pentru Romania, in baza careia ministrul liberal al Apararii a fost trimis in urmarire penala, cu un dosar la fel de "voluminos" ca si cele instrumentate de NKVD, in perioada epurarilor din anii ’30, in Rusia sovietica, se limiteaza la spatiul mioritic, ei bine, va inselati. Domnul Basescu e mult mai mult decat atat! Domnia sa a hotarat ce vor face si tarile din jur, pentru a-si gasi un loc pe harta marinimiei sale. Astfel, a hotarat ca

Moldova se va integra in structurile euro-atlantice, adica in NATO! Hotararea "marelui" si "genialului" conducator e fara drept de apel, conform comunicatului oficial cu privire la discursul rostit recent de Basescu, la 30 august 2006, in fata sefilor oficiilor diplomatice romanesti din strainatate: "Moldova isi mentine prioritatea zero, mai ales dupa integrarea noastra in UE. Efortul de a sustine Moldova, pentru integrare in structurile UE sau pentru integrare in structurile euro-atlantice, este o prioritate zero a politicii noastre externe."

Asadar, prioritatea zero a politicii noastre externe este sa sustinem "integrarea" Moldovei in structurile euro-atlantice si, bineinteles, in UE! Ce, moldovenii nu au dreptul sa faca parte din cea mai puternica alianta politico-militara a tuturor timpurilor? Poftim? Ce spuneti? Ca Moldova e neutra prin Constitutie? Sa vedem articolul 11?

"Republica Moldova proclama neutralitatea sa permanenta."
Nu se poate! Pai, asta e Constitutie? Sa vina Voronin si sa schimbe Constitutia, imediat! Are vreo problema Rusia cu chestia asta? Sa vina Putin imediat si sa raporteze ca este de acord cu intrarea Moldovei in NATO!

Numai ca Voronin venise deja, conform Rador, pe 9 august 2006, cu precizari suplimentare foarte clare, dupa intalnirea sa cu Putin: "Domnul Putin s-a exprimat asa, ca el sustine Moldova ca tara si vede Moldova si vrea sa o vada ca tara independenta, suverana, integra, neutra si prospera. De fapt, de trei ori a repetat toate aceste notiuni, suverana, integra, independenta, neutra si prospera". (BBC, 9 august 2006, ora 21:22).

Cine-i Putin asta? N-am inteles! Cum isi permite KGB-istul asta sa sustina pozitia Moldovei, in baza Constitutiei acestei tari, cand idolul fanilor lui Base a hotarat ca prapadita aia de Constitutie nu e buna de nimic, iar neutralitatea Moldovei s-a incheiat, fiindca asa vrea el? Pai, ce, Putin asta nu a ascultat discursul lui Base, din 30 august, de la intalnirea cu ambasadorii? Ca doar "genialul" a spus foarte clar ca "a doua axa de politica externa ramane si ea neschimbata (...), respectiv parteneriatul strategic cu SUA, in interiorul NATO"!

Pai? Misca Rusia in fata noastra, cand avem "parteneriatul strategic cu SUA in interiorul NATO"? Poftim? Cum adica nu exista "parteneriatul strategic cu SUA, in interiorul NATO"? Fiindca, in NATO, toti aliatii sunt formal egali, in baza Tratatului de la Washington, care guverneaza Alianta si este o tampenie sa sustii ca exista un parteneriat strategic numai cu unul din aliati? Ca "parteneriatul strategic cu SUA" poate exista doar in afara Aliantei? Sau ca "parteneriat strategic" ai cu toti aliatii, in NATO, in baza Tratatului fondator?

Adica, nu putem sa bagam Moldova in NATO? Pai, n-ati inteles ca e "prioritate zero a politicii noastre externe"? Bai, frate, hai, ca m-ati enervat! Ma duc la carciuma, la Potcoava, sa beau un sprit, ca vreau sa fac o tura cu Volkswagen-ul, dupa aia sa ma racoresc!

×
Subiecte în articol: nato editorial moldova