Știți care este deosebirea dintre statistică și bikini? Niciuna! Amândouă practic nu contează, dar contează ce ascund. Câteva exemple: România ocupă poziții spectaculoase în topul marilor producători de cereale ai lumii: locul 1 în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui și la cea de porumb, locul 6 în lume la producția de porumb, locul 9 în lume la producția de grâu. În același timp, România importă și consumă de două ori mai multă pâine congelată (cam 1 milion de tone pe an). Asta ascunde faptul că avem resurse, dar le exploatăm fără valoare adăugată, pe care o trimitem direct în buzunarele celor care ne dau să mâncăm aluatul congelat. O altă statistică-bikini ne poziționează ca fiind a 7-a națiune ca mărime în UE, dar suntem în același timp a doua cea mai săracă țară din UE. Mulți, dar săraci, asta se ascunde aici. Apoi, România este pe locul trei la nivelul Uniunii Europene la ponderea caselor proprietate personală în numărul locuințelor, dar în același timp ocupăm primul loc în UE la numărul de case fără toaletă și fără baie interioară. Sub această statistică-bikini se ascunde gradul foarte scăzut de dezvoltare a civilizației urbane.
În România, peste 70% din creditele bancare sunt destinate sectorului IMM. Dar doar circa 15% dintre IMM-uri se finanţează prin bănci, iar asta ne arată că firmele româneşti pompează resurse proprii în creşterea economică, dar și mai probabil este că resursele interne abia ajung pentru supraviețuire. "Dacă nu ai bani, să nu te împrumuți niciodată", asta face majoritatea antreprenorilor români.
Și, cel mai trist: analfabetismul financiar în România e de circa 75%, iar asta ascunde faptul că românul trăiește cu cel mai mare risc de colaps economic și are cel mai mic grad de intermediere financiară. Cererea de credite e foarte scăzută, deși există lichiditate disponibilă. Băncile nu au ce să facă deci cu banii, "clienții sunt mulți și proști", dar nici băncile, nici statul nu depun eforturi serioase de a-și scăpa clienții și cetățenii de analfabetism și implicit de criza financiară personală.
Și o ultimă statistică-bikini: România este la jumătate față de media europeană, cu puțin peste 20 firme/1.000 de locuitori, în timp ce cea mai mare densitate e în Cehia (aproape 100 de firme/1.000 locuitori). România este prinsă astfel în capcana companiilor mari și a firmelor de stat „anchilozate“, dar generatoare de pierderi. E prizoniera și a multinaţionalelor (60% din cifra de afaceri totală). Asta mai înseamnă că România rămâne și prizoniera fie a deciziilor interne clientelare, fie a celor luate în afara ţării.