Stratagema lui Mutuare construcţie şubredă

Adrian Mutu vrea să renunţe la naţională. Nu l-am auzit pe împricinat făcînd pe proprie răspundere o asemenea declaraţie, nu am dovada materială a faptului că Mutu îşi asumă responsabilitatea unui asemenea gest.

Adrian Mutu vrea să renunţe la naţională. Nu l-am auzit pe împricinat făcînd pe proprie răspundere o asemenea declaraţie, nu am dovada materială a faptului că Mutu îşi asumă responsabilitatea unui asemenea gest. Afirmaţia a apărut în presă, purtătorii de cuvînt ai tristei figuri invocînd, conform unei reţete deja uzate, surse autorizate, demne de încredere, surse din anturajul cel mai anturant pentru Adrian Mutu. De obicei, nu acord credit unor astfel de informaţii. În cazul de faţă însă, tind să cred că ştirea este reală. Că ea pleacă într-adevăr de la Mutu. Dar nu sînt atît de naiv încît să cred şi în temeinicia deciziei. Nu pot să cred aşa ceva pentru că antecedentele mă determină să nu asociez personajul cu trăinicia cuvîntului dat. Şi tot antecedentele mă determină să cred că această falsă ameninţare are cu totul alt scop.

Mutu nu s-a simţit niciodată în largul său după preluarea naţionalei de către Victor Piţurcă. După criza de autoritate care a caracterizat pe final mandatul lui Anghel Iordănescu, după recreaţiile lumeşti din cantonamentele naţionalei, după parangheliile în care răsfăţatul personaj scăpa hăţurile după cum îi era pofta, orgoliosului Mutu i-a fost greu sau chiar imposibil să se acomodeze cu disciplina de grup impusă de Piţurcă. S-a simţit ca un leu în cuşcă. Ţintea cu poftă beregata dresorului, dar nu i s-a oferit niciodată momentul favorabil atacului. Acum, Mutu consideră probabil că, în sfîrşit, Victor Piţurcă a devenit vulnerabil. După eşecul răsunător din meciul cu lituanienii, selecţionerul este lovit din toate poziţiile. Contestatarii săi s-au revigorat precum musca-n bălegar. Iar Mutu se alătură haitei în învoiala nescrisei legi a junglei. Lansează ameninţarea-şantaj a retragerii de la echipa naţională.

Stratagema lui Adrian Mutu are o construcţie şubredă. El joacă la două capete, dar amîndouă cu deschidere plauzibilă spre eşecul personal. Dacă Piţurcă va pleca de la naţională şi Mutu va evolua aşa cum a făcut-o la europene, atunci el va deveni ţintă fără apărare în faţa haitei. Dacă Piţurcă rămîne şi va redresa corabia, Mutu va trebui să plătească prin multă umilinţă gestul trădării.

Adrian Mutu mai comite şi o serie de erori secundare cauzei. El încearcă să forţeze pentru sine o comparaţie de superioritate cu Gică Hagi. Deocamdată, în terenul de joc, orice comparaţie este mult prea grăbită. Nici prin jocurile din afara terenului Mutu nu se apropie cumva de Hagi. Cînd Hagi şi compania l-au dat jos pe Piţurcă, machidonul avea o statuie pe care Mutu doar o visează. Tot Adrian Mutu mai crede că lovind în Piţurcă loveşte şi în prietenii acestuia. Eroare! Mutu trăieşte în scenariile false ale familiei siciliene. Oamenii pe care-i vizează sînt reali, trăiesc pe cont propriu şi sînt mult prea puternici pentru a se clătina dimpreună cu clătinarea vecinătăţilor. Exemplul acestora este bun chiar şi pentru Adrian Mutu. Ar fi cazul ca şi el să acţioneze în viitor tot pe cont propriu, la scenă deschisă. SMS-urile nu sînt decît o broboadă tocmai bună pentru bărbaţii cărora le tremură vocea.