Ţara de sub scut

De la aeroport, apriga şi neînfricata Victoria Nuland a cotit-o pe str. Ştirbei şi s-a oprit, nitam-nisam, în faţa celei mai filmate clădiri din univers. A zăbovit acolo o oră şi ceva, însă nimeni cu cutează să spună ce s-a discutat în spatele uşilor zăvorâte. Niscaiva semne am desluşit, totuşi, şi cine urmăreşte derularea preamediatizatelor procese penale nu mai are nicio nedumerire. Verdictele din urmă confirmă presupunerile mele şi de aici încolo totul intră în logica firească a întâlnirii cu pricina. Prin urmare, primul partener credibil  al yankeilor în România este corpul procurorilor anti-corupţie şi mesajul  ăsta s-a vrut a fi transmis înainte de orice. De asemenea, guvernul de pe Potomac a insistat morţis să-i asigure pe incoruptibilii de pe malurile Dâmboviţei că au în Unchiul Sam un  susţinător de nădejde. Lui trebuie să-i dea socoteală, iar nu efemerilor lideri de la Bucureşti, oricând pasibili să fie băgaţi cu gâtul în jujăul penitenciar. Iată,  aşadar, că după scutul anti-rachetă de la Deveselu, expansivul  aliat ridică şi un scut anti-corupţie, ceea ce face inutilă dezbaterea despre independenţă şi suveranitate. România a devenit doar ţara aia balcanică de sub scutul american, cobaiul exemplar al Europei. În ţarcul acesta bine îngrădit de stăpânul planetar trăim marginal şi subaltern, cu bilet de voie şi cu iţarii în vine. Libertatea ne-a fost cartelată democratic, în porţii potrivite de alţii, nu de noi. Vieţuirea sub  are tradiţii  vechi pe meleagurile valahe, nu e o toană, o slăbiciune de moment. Cândva, ne-au încălecat turcii, grecii şi austro-ungarii şi la Porţile acelea ne-am pierdut din demnitate şi semeţie. Mai apoi ne-am vârât, din lipsă de alternative, în jugul sovietic. Bocancul roşu a strivit şi ce mai rămăsese  nezdrobit din curajul românesc, din mândria noastră de neam neînchegat. Scuipaţii muscalilor nu s-au uscat încă pe obrazul românilor, cicatricea umilinţei supurează încă. Abia cu Nicolae Ceauşescu am recuperat orişicât din  risipirile în slugărnicia şi vasalitatea perene. Suficient pentru ca odioşii propagandişti ai vremii  să-l transforme  pe secretarul general  al partidului unic în platoşă, în chezaş al biruinţei unui popor învăţat să meargă târâş prin istorie. Minunea nu a durat cine ştie cât şi mămăliga a explodat pe nepusă masă, de s-a făcut ţăndări pavăza pe care şi occidentalii o plimbaseră cu fală pe bulevardele simandicoase ale capitalismului.

 Asasinarea sinistră a scorniceşteanului marchează debutul metastazic al agoniei postdecembriste. România  piere niţel cu fiecare zi şi nici măcar nu se mai întreabă dacă este posibilă o fiinţare dincolo  de scut, în afara comenzilor scurte şi scrâşnite ale gitensteinilor blestemaţi. România s-a îmbolnăvit de blazare, ca toţi muribunzii, de altfel, şi-şi trimite în genunchi politicienii şi fruntaşii Justiţiei să bată temenele la ambasada licuriciului alfa. România se comportă aidoma individului neînstare să decidă asupra propriului destin şi pare o ţară lipsită de capacitatea de exerciţiu. Organismele transnaţionale au pus-o deja sub curatela lor  şi o batjocoresc cum le vine la mână. De ce le-ar interesa soarta sărmanei, de vreme ce, reprezentantul norodului desemnat să-i administreze destinul de la Cotroceni, a lăsat-o de izbelişte şi a pactizat cu colonizatorul ? Câtă  perversitate în limbajul ipocrit al curatorului, în demagogia cu care, cică, ne ocroteşte interesele... O ţară fără  suveranitate şi independenţă naţională este o ţară fără capacitate constituţională, restul e rumeguş  de vorbe. Credeţi-mă, vă scriu de sub scut, fiindcă nu-i  cu putinţă ca toţi să plecăm ori să  tăcem, cineva trebuie să scrie jurnalul ruşinoasei capitulări !

În ţara de sub scut, fostul reprezentant al naţiei se joacă de-a statul de drept. Astfel l-a şi prins în mrejele şaşii pe Marele Curator, foarte receptiv la lozincile  cu damf de  hamburger. Nefastul saltimbanc şi-a fidelizat garda pretoriană şi împarte dreptatea cu polonicul injustiţiei. Victimele de la putere răbufnesc, se agită şi arată cu degetul către instanţele de judecată, fredonează sloganul condamnărilor politice, halimaiul se înteţeşte. Spre seară, săptămână de săptămână, strigoiul se iveşte la Palatul din Deal şi denunţă atacul  la autorităţi, statul de drept este violat cu bestialitate! Hoţul strigă hoţii, dar Marele Curator nu este atent la nuanţe, are dintotdeauna handicapul ăsta. Vestea se răspândeşte cu suspectă repeziciune şi România este trasă de urechi şi biciuită în cancelariile străine. Moroiul şi-a atins scopul, a promis ţepe şi ţepe  am luat ! Oricine i-a nesocotit porunca s-a căpătuit cu friguri judiciare, în chiotul mulţimii ahtiate veşnic de  execuţiile publice. Inculpaţii  sunt selectaţi pe sprânceană, dintre cei detestaţi de gloată şi orizontul de aşteptare este împlinit cu premeditare. “Că nu se mai săturau, prea  erau lacomi !” ţipă clăcaşii capitalismului, satisfăcuţi  o clipă de clinchetul cătuşelor zornăind pe trupul baronilor. ”Să desfiinţăm o dată poliţia politică a procurorilor!” zbiară ultimii cu năduf. Acţiune şi reacţiune, însă cea din urmă înseamnă  debilizarea  statului de drept, în limbajul comisarilor de aiurea! Provocarea cotrocenistă este în toi şi mă mir că ăilalţi n-au prins merchezul jocului prefăcut al diabolicului personaj. Nişte pucişti periculoşi, păi nu i-a etichetat la fix garantul statului de sub scut?!, ne explică doct alde Reding şi Nuland. Că nu s-o plânge degeaba Hăhăilă Vodă, n-aţi observat că guvernanţii visează la graţiere şi amnistie, başca insultarea perseverentă a magistraţilor?! Din păcate, se uită un amănunt fundamental: sub scut nu există  stat de drept !