Teii

Miroase a tei in tot orasul, in sfarsit avem din nou complici pentru toate bataliile, pentru toate sperantele pe care le purtam pe sange, pe care le ducem pe pleoape, in sfarsit nu mai avem motiv suficient de solid ca sa ne simtim singuri pe lume, sa ne credem abandonati de toti si toate, nu mai avem dreptul sa fim incruntati, macar pret de o zi, de un anotimp, cat sunt teii de partea noastra, cat suntem si noi de partea lor, cat se amesteca atat de tandru nuante si dorinte. Miroase a tei, au inflorit si anul acesta, chiar daca multi dintre noi, descumpaniti si tristi, au crezut ca nimic nu se mai poate salva in nebunia care ne inconjoara, nici macar teii, nici macar adierea care ni-i aduce aproape, au inflorit langa noi, pe strada de alaturi, in parcul din capatul cartierului, au inflorit in acelasi sector cu locuintele noastre, dar s-au suprapus cu evenimente mult prea importante ca sa-i bagam in seama, li s-a estompat frumusetea pe nesimtite, au trecut neobservati, pentru ca, in acelasi timp, aveam alegeri locale, scandal politic, dezmembrari interne si acuzatii de culise, toate ne-au ocupat buletinele de stiri si ne-au distras atentia, ne-au indepartat de teii infloriti, pe care nimeni nu-i mai considera prioritari.

Miroase a tei in tot orasul, mai ales pe inserat, cand lumina scade spre nemurire, cand strazile amortesc si ele, calmandu-se si contopind amintiri, cum fac si oamenii cand raman singuri, cand au timp sa se uite inapoi si sa-si deruleze povestea in tihna, in speranta ca vor gasi motive ca sa mearga inainte, ca sa uite de toate departarile apasatoare si de toate dorurile fara adresa, miroase a tei in tot orasul, ca o revansa, ca un drept la replica venit exact inainte de expirarea termenelor de judecata, ca un vot tremurat introdus in urna cu un minut inainte de inchiderea sectiilor, teii seamana cu noi si cu tot ce indraznim sa spunem si sa nu spunem, avem multe in comun, chiar daca, la prima vedere, ne despart generatii si ideologii. Miroase a tei in tot orasul, nici macar nu stiu de cand, au inflorit la momentul nepotrivit, au inflorit cand noi eram din nou prea ocupati, din nou prea implicati in fel de fel de fleacuri si fel de fel de vorbe decisive, nu era acum momentul, noi suntem cu ochii pe breaking-news, nu pe lumina sau pe intunericul de afara, noi suntem partenerii media ai unei realitati care da dependenta. Chiar asa! Mi-ar fi placut sa vad, macar pe unul din posturile de stiri care vaneaza exclusivitati, un breaking news care sa anunte, cu majuscule, pe fond galben, ca au inflorit teii, ca au inundat orasul, ca ne-au batut la usa insistent, dar nu ne-au gasit acasa, nu ne-au gasit nicaieri, nici macar la iesirea din sectia de votare, nici macar la intrarea in domiciliile noastre provizorii.

Miroase a tei in tot orasul, ar fi inteligent din partea noastra sa profitam de prezenta lor, sa semnam o alianta neoficiala, nu riscam nimic, politica nu intra in discutie, localele s-au terminat si am vazut cu totii rezultatele finale: teii nu au castigat nici un mandat.