Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1956, copil fiind, am luat primul contact cu Tezaurul României. Tata m-a dus la București să văd expoziția „Cloșca cu puii de aur”, deschisă cu această mică parte a tezaurului trimis în Rusia în anii Marelui Război. Prea mic să înțeleg la vârsta de opt ani toată povestea dramatică a relațiilor cu marele vecin, atunci considerat marele prieten, mi-a fost de ajuns să păstrez în memorie strălucirea aurului și a pietrelor prețioase ale Cloștii și puilor ei. Mai târziu, aveam să înțeleg ironia amară și tâlcul adânc al articolului scris în 1956 de Tudor Arghezi, în Scânteia, cu titlul ,,Restitutio in integrum”. În 1974, când intram în Sala Armelor din Kremlin, nu știam că aici fuseseră depozitate în 1916-1918 majoritatea lăzilor cu Tezaurul României. Apoi, după decembrie ’89, au început să apară lucrări ale istoricilor care descriau amploarea problemei. Într-un interviu pentru Libertatea, Mugur Isărescu, proaspăt numit Guvernator al Băncii Naționale, mi-a relevat cel mai emoționant moment al preluării funcției: jurământul pe care îl fac guvernatorii atunci când preiau de la predecesor DOSARUL TEZAURULUI DE LA MOSCOVA. Am asistat, ca ziarist, la Kremlin, în 4 iulie 2003, la semnarea de către președinții Iliescu și Putin a Tratatului de relații prietenești dintre cele două țări. Problema Tezaurului românesc era trecută în Declarația Comună semnată în cadrul aceleiași ceremonii de miniștrii de Externe, Geoană și Ivanov. Ca un semn rău, la ceremonia de semnare, actele oficiale au scăpat din mâna unei funcționare a MAE, foile Tratatului fiind adunate în grabă de pe jos și puse pe masa președinților. Gândul rostit atunci ca pentru mine, privind scena de câteva secunde care a stupefiat asistența – „s-a ales praful de Tezaur” - mi-a adus admonestare din partea unui fost ambasador român la Moscova. Banca Națională nu a abdicat niciodată de la misiunea ei de a ține în atenție și a pleda instituțional pentru recuperarea aurului depus în păstrare la Moscova. În aprilie 2011, Mugur Isărescu a prezentat, în premieră, în emisiunea Vivat Academia pe care o realizam la Antena 2, dosarul Tezaurului. Istoricul Ioan Scurtu, copreședinte al comisiei comune ruso-române, a lansat în 2014, la BNR, lucrarea „Tezaurul României de la Moscova”. Sunt prezentate fapte și documente ale comisiei din perioada 2004-2012, inclusiv presiunile uriașe, manipulările care ținteau desființarea comisiei. Doar Dan Voiculescu a cerut anchetarea președintelui Băsescu Traian, care a torpilat comisia comună. Cristian Păunescu este neobosit în a prezenta noi documente și interpretări asupra Tezaurului. De 26 de ani, BNR organizează Seminarul de istorie și civilizație bancară „Nicolae Popișteanu”. Ediția din 2019, desfășurată timp de două zile, a marcat o bornă nouă în marea problemă a Tezaurului trims la Moscova: intrarea în al doilea secol al acestui contencios din relațiile României cu Rusia. Expuneri documentate au elucidat și conținutul dosarului Moscova 2, recuperat recent, care, alăturat dosarului Moscova 1, formează un tot unitar, reunind documentele de bază privind inventarul bunurilor trimise în cursul Primului Război Mondial și actele oficiale de predare-primire semnate de autoritățile legale din cele două țări. În jurul subiectului de mare interes s-au țesut de-a lungul anilor și interpretări eronate, Banca Centrală fiind atacată exact în momentele în care se pregăteau acțiuni publice consacrate Tezaurului. Coincidență sau acțiuni concertate? Cele două trenuri care au dus la Moscova, în 1916 și 1917, Tezaurul României nu pot fi trase pe linie moartă nici după un secol.
Citește pe Antena3.ro
