x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Țopăiala fiscală legată cu legile Justiției

Țopăiala fiscală legată cu legile Justiției

de Dan Constantin    |    07 Noi 2017   •   10:00
Țopăiala fiscală legată cu legile Justiției

După ce a atacat băncile, multinaționalele și sindicatele, reunite într-un „cartel al refuzului”, Guvernul Tudose nu poate fi surprins de opoziția acestora la modificarea Codului Fiscal. Calculele prezentate de cele două tabere pleacă de la aceleași cifre care, manevrate ca la alba-neagra, dau rezultatele pe care le doresc cele două tabere aflate în contradicție. Fiecare parte angajată în acest război propagandistic ascunde însă motivele reale ale confruntării. Așadar, ce-i mână pe ei în luptă? Guvernul vrea să elimine practica unor companii care rețin la sursă din salariul angajatului cotizațiile pentru sănătate, pensii și alte angarale, dar nu le varsă către buget. Trecute la angajat aceste sarcini, angajatorul - companie de stat sau privată - ar face o fraudă continuând procedeul. Guvernul nu vrea să acuze mediul de afaceri de fraudă extinsă și perpetuată ani de zile, arieratele uriașe din sectorul public fiind acumulate pe această bază. Executivul mai are de echilibrat anvelopa creșterilor de salarii și pensii promise, iar această trecere ar aduce resurse financiare prin calculul dărilor pe o bază mai mare, de la net la brut. Sindicatele se agață de această trecere de la angajator la angajat pentru a ascunde nemulțumirea nespusă a liderilor pentru intrarea în derapaj a afacerii tichetelor de masă, gestionată de granzii sindicali, nemișcați de decenii din fotoliile în care nu mai încap. Multinaționalele sunt în pericol să fie impozitate după activitatea din România, intenția Guvernului de a bloca mișcarea profiturilor pe principiul vaselor comunicante fiind un pericol pentru tehnica de optimizare fiscală pe care o aplică pentru a scăpa de impozite. Băncile sunt deranjate de declarațiile și acțiunile ostile care pleacă din Palatul Victoria sau Parlament, zarva ilogică a pierderilor programate, lansată de ministrul Finanțelor, fiind o manipulare grosieră menită să mute scandalul de la pensiile speciale.

Va face Tudose modificările la Codul Fiscal? Retragerea propunerilor ar însemna o ratare politică de proporții și renunțarea după primul an de guvernare la programul anunțat de PSD. De aici pleacă și anatema de „țopăială fiscală” pusă de Iohannis care își dorește din inimă să aducă la Palatul Victoria din nou o variantă a „guvernului meu”. Cioloș a ieșit la încălzire pe „Strasse” defilând împotriva legilor Justiției care, vorba olteanului, „e legate” de Codul Fiscal.

 

×
Subiecte în articol: legile justitiei codul fiscal