Transmisie în direct

Viaţa instituţiei a fost dată peste cap. Slujbaşii au deschis ferestrele şi se uită în curtea interioară ca de la balcoanele Operei de stat. Se transmite în direct venirea preşedintelui să-şi plătească impozitele! Ştie de asta nu numai instituţia. Ştie întreaga ţară. Din zori, televiziunile de ştiri au făcut să alerge pe burtieră anunţul că vor difuza istoricul moment la o anumită oră, dată ca sigură de consilieri.

Viaţa instituţiei a fost dată peste cap. Slujbaşii au deschis ferestrele şi se uită în curtea interioară ca de la balcoanele Operei de stat. Se transmite în direct venirea preşedintelui să-şi plătească impozitele! Ştie de asta nu numai instituţia. Ştie întreaga ţară. Din zori, televiziunile de ştiri au făcut să alerge pe burtieră anunţul că vor difuza istoricul moment la o anumită oră, dată ca sigură de consilieri.

Cablurile se întind prin toată curtea, ca maţele unui ins spintecat cu şişul. Un motor se străduieşte să facă în reflectoare cît mai multă lumină. Urcate pe podiumurile cărate pînă aici de dubiţe zglobii, vedetele se pregătesc de stand-up-uri. Mulţi dintre cei de la ferestre  recunosc în fătuca scundă, cu picioare strîmbe şi sîni de stearpă, o faimoasă prezentatoare de ştiri. Nu le vine să creadă că e vorba despre ea. La televizor se vede mult mai înaltă şi, mai ales, mult mai apetisantă. Descoperirea dă naştere unei controverse aprinse. Femeile se întreabă retoric ce-or fi văzut bărbaţii la ea? O întrebare pornind de la duzina de inşi însuraţi pe care pochindoaca (aşa-i zic femeile!) i-a divorţat pe bandă rulantă. Bărbaţii nici nu catadicsesc să răspundă. Se mulţumesc să rînjească gros, cu subînţeles:

– Pochindoacă, pachindoacă, dar ştie meserie (la pat, nu la televizor, desigur) cît toate sfrijitele la un loc.

Vedeta e nemulţumită. S-a privit în oglinjoara din poşetă şi a descoperit că machieza nu i-a dres cearcănele cu care se trezeşte în fiecare dimineaţă, deoarece are probleme cu aparatul urinar. Producătorul emisiunii se grăbeşte s-o liniştească. În echipa trimisă pe teren el joacă rolul împăciuitorului. E un ins scund, cu un început de chelie şi priviri vioaie, de băutor de bere. Machieza se apropie şi se apucă de dres. Îşi ţine dinţii încleştaţi, deşi tare i-ar mai zice una curviştinei ăsteia care a stricat casele multora. Oftează totuşi din greu, gata să-i dea lacrimile:

 Bărbatu-său o înşală cu una de la serviciu!

A mai rămas puţin pînă la sosirea preşedintelui. În curte şi-au făcut apariţia cei de la SPP. Poartă fulgarine ieftine, pantofi luaţi pe bon de la magazie şi se străduiesc să pară că privesc în toate părţile. Din urechi le ies cabluri răsucite, de parcă ar fi trimişii unei nave spaţiale rămase deasupra, în văzduh, pînă se conving extratereştrii dinăuntru că planeta pe care au nimerit din greşeală nu prezintă pericolul de infecţie.

Tocmai acum, cînd au mai rămas puţine minute pînă la sosire, producătorul îşi dă seama că ar fi bine să pună camerele la înălţime.

Pentru asta e nevoie de o macara. Practic imposibil de adus una de la studio în timp util.

Peste drum de locul momentului istoric se înalţă o macara-turn, folosită de constructorii unei noi aşchii de douăzeci de etaje înfipte în caltaboşul Marelui Oraş.

Producătorul a pornit-o într-acolo.

Se răspîndeşte însă vestea că preşedintele nu mai vine.

Maşiniştii strîng atelajele.

Vedeta se supără:

– Ce p… mea, zice ea, deşi nu beneficiază de un asemenea organ.

Cei de la ferestre n-o aud.

Se rup de la locurile lor şi se întorc la birouri fericiţi că au putut s-o vadă şi să spună acasă, niţel dezamăgiţi:

– Ştii, e mult mai scundă decît la televizor!

ScenĂ pe ploaie. Plouă mărunt, urîcios. O apă murdară, plină de fulgi, cocoloaşe de hîrtie şi cutii goale de bere, gîlgîie prin rigolele depăşite de situaţie. Maşinile trec în viteză aruncînd perdele de apă peste trecătorii de pe trotuare.

Care trecători, între noi fie vorba, n-au nici o vină.

Mă abordează un tip cu o umbrelă încăpătoare, de britanic. O face cu timiditatea cu care un velier acostează un pachebot.

– Şefu’, cum ajung la Gara de Nord?

E acel gen de inşi care aleg formula şefu’ pentru a nu-i spune cuiva domnule, aşa cum unii preferă duduie, deoarece nu sînt siguri dacă tipa din faţa lor e măritată.

Ne aflăm pe trotuarul care mărgineşte vasta curte a Bibliotecii Academiei.

– Gara de Nord e cîteva străzi mai încolo, îi explic în limitele capacităţilor mele de a fi geograf ad-hoc.

– Nu-i nici o problemă – zice insul de sub umbrelă. O iau pe jos. Am tren mîine după-amiază.

Dialogul are loc la zece dimineaţa!