Turcii şi Turcia (II)

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Într-un cîntec mobilizator, de dinainte de 1989, se spunea că "în lume nu-s mai multe Românii". Descoperim însă că în România sînt mai multe Românii şi că unele graniţe dintre ele par de netrecut. Lucrurile stau la fel şi în Turcia.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Într-un cîntec mobilizator, de dinainte de 1989, se spunea că "în lume nu-s mai multe Românii". Descoperim însă că în România sînt mai multe Românii şi că unele graniţe dintre ele par de netrecut. Lucrurile stau la fel şi în Turcia.

Ţara turistică însă nu mai e atît de net separată de aceea a vieţii de fiece zi. Dacă te limitezi la lumea bazarelor şi a obiectivelor de traseu, n-ai cum să observi transformările fundamentale, accentuate cu fiecare an. Instanbulul are 100 km lungime şi 50 km lăţime. În Bucureşti sînt şase sectoare, în Istanbul 32, cu o populaţie comparabilă, pe fiecare sector, cu aceea din sectoarele Bucureştiului. În 1990, noi, românii, ne minunam de balamucul de pe şoselele lor şi aveam satisfacţia că sîntem egalii turcilor, măcar în balcanisme. În 18 ani de democraţie cu multe accente autoritariste, Turcia a recuperat extraordinar şi astăzi se circulă peste tot la fel de civilizat, de ordonat şi de controlat ca la München şi la Paris. Schimbarea e şocantă.

Al doilea şoc e la înfăţişarea mărginimilor marilor oraşe. Mahalalele au rămas, ca zone istorice, în partea centrală şi intens turistică, însă complet recuperate arhitectural. Vor fi existînd şi enclave sărace, însă e un fapt că atît giganticul Istanbul, cu cei 15-16 milioane de locuitori, cît şi Bursa, fosta capitală a Imperiului – şi azi o metropolă cu 2,5 milioane de locuitori – au construit enorm în margini, nu înghesuind blocuri ca la noi, acolo unde înghesuiala era oricum asigurată istoric. Practic, Istanbulul e acum un colos, în care marginile respiră un maximum de civilizaţie urbană.

Europenizarea, mai bine zis internaţionalizarea funcţiilor urbane, s-a petrecut la turci eficient, dinspre margini către interior. Am străbătut cu un microbuz zone unde nu ajung turiştii, marcat de predominanţa noului. Umblînd cu o motivaţie de reporter din patru în patru ani prin Turcia, am înţeles mai bine ce nu merge în România.

E inoportun să ai păreri despre o ţară, cunoscînd doar cîteva oraşe şi o cîtime dintr-un litoral turistic cu un potenţial imens. La drept vorbind, Turcia e mai degrabă un continent, avînd toate extremele sociale şi regionale dintr-un teritoriu ce leagă două civilizaţii, una europeană şi alta asiatică.

Nu mă hazardez deloc însă referind la excelenţa organizării turismului. Am cutreierat cîteva hoteluri şi locaţii, atît la Marmara, cît şi urbane, şi trebuie să recunosc că, la preţuri comparabile ori mai mici, oferta turcilor în servicii şi, în general, în calitatea atmosferei, a ambientului e în chip copleşitor superioară celei de la noi. Poate şi pentru că nu au fost nevoiţi să recondiţioneze nişte hoteluri sindicale, ci au construit totul de la zero, pe un program vizionar. Poate şi pentru faptul că slujbaşul turc, spre deosebire de omologul român, are cultul muncii şi al supuşeniei.