După ce administrația Trump decisese să retragă trupele americane din Germania, parte a acestor forțe sunt acum dislocate rapid spre bazele militare NATO din țările ajunse „în prima linie”. Declarațiile liderilor și ale analiștilor militari apreciază că prezența trupelor americane, cu mai mulți soldați și tehnică, la granița peste care se poartă lupte, constituie cea mai bună apărare față de pericolul rusesc. La ceas de seară aflam cu lux de amănunte, prezentate pe hărți, planurile Rusiei care vizează, după „pacificarea” Ucrainei, atacarea țărilor baltice, a Moldovei și chiar a Poloniei. Un ministru din cabinetul de la Londra dă argumente pentru veridicitatea subiectului, spunând că foamea lui Putin nu se va potoli doar cu înghițirea Ucrainei. În consecință, suntem pregătiți psihologic de un război direct al Alianței cu NATO. Pe de altă parte, declarațiile clare ale liderilor americani insistă pe faptul că nici un soldat de sub drapelul SUA nu va fi angajat în lupta care se desfășoară acum în Europa. Prezența sporită americană este doar un element de descurajare pentru temperarea agresivității Rusiei, care, iată, poate fi feroce pe teritoriul Ucrainei, dar se sperie de regimentele NATO de peste graniță. Dacă accidental se va produce un contact „fierbinte” între cele două armate, ce se va întâmpla? Istoria din al Doilea Război Mondial se va repeta? Va fi a doua generație a soldatului Ryan trimisă să elibereze Vechiul Continent? Logic, se nasc alte întrebări în cascadă: cum să-l învingi pe Ivan dacă se trasează sarcina să eviți orice luptă directă? Declarațiile privind activarea articolului 5, baza unității NATO sub steagul Statelor Unite, vor fi transpuse în practică dacă rușii vor acapara cu operațiile speciale ale războiului hibrid un mic stat baltic? Europenii vor fi lăsați singuri să se descurce?
Episodul cu MIG-urile poloneze „oferite” Ucrainei, dar refuzate de americani să fie livrate de la bazele din Germania arată că la Washington există multă rațiune și reținere în angajarea unui conflict direct cu Rusia. Un al treilea război mondial ar fi și ultimul, spunea Einstein, pentru că nu va mai avea cine să-l poarte. Echilibrul terorii, care a menținut pacea între SUA și Rusia timp de opt decenii, arată că încă funcționează. Politica de apărare în care bâjbâie Uniunea Europeană este doar un embrion de concept. La Bruxelles, instituțiile UE sunt vecine cu Comandamentul NATO, dar apărarea comună a celor 27 este sămânță de discordie. Războiul din Ucraina, pe lângă alte multe probleme, impune și un răspuns la întrebarea: este UE capabilă să se apere singură? Dacă rolul UE se reduce la directive privind tăiatul porcului și gestionarea impozitelor, atunci să fie cu „ciocul mic” și să nu se mai zbârlească la americani, acceptându-și pe termen lung statutul de putere mică, dar cu gura mare.