x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa vrea un loc la masa negocierilor dintre Trump și Putin pentru pacea în Ucraina

Europa vrea un loc la masa negocierilor dintre Trump și Putin pentru pacea în Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    13 Feb 2025   •   10:45
Europa vrea un loc la masa negocierilor dintre Trump și Putin pentru pacea în Ucraina

Liderii europeni au transmis un mesaj ferm după ce Donald Trump a anunțat că a discutat cu Vladimir Putin despre încetarea războiului din Ucraina: nicio înțelegere pentru pace nu poate fi durabilă fără participarea Europei la negocieri.

Șapte țări europene și Comisia Europeană s-au reunit de urgență la Paris, după ce președintele american a declarat că el și liderul rus sunt pregătiți să înceapă imediat discuțiile pentru pace. Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia, Spania și Ucraina au subliniat că viitorul securității europene nu poate fi decis fără ele, notează The Guardian.

Situația a devenit și mai tensionată după ce secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat la Bruxelles că revenirea Ucrainei la granițele de dinainte de 2014 este "nerealistă" și că aderarea țării la NATO nu face parte din soluția pentru încheierea războiului.

Președintele ucrainean Zelenski a avertizat recent că Europa nu poate oferi garanții reale de securitate fără implicarea SUA. El estimează că o forță multinațională de descurajare în Ucraina ar avea nevoie de 100.000-150.000 de militari după încetarea focului, mult sub numărul actual al trupelor rusești din teritoriile ocupate, care depășește 600.000.

Casa Albă, prin vocea purtătorului de cuvânt Karoline Leavitt, a confirmat că nicio țară europeană nu este implicată în prezent în negocierile de pace. Diplomații europeni consideră această excludere drept o „cpitulare prematură" și se tem că orice concesii făcute Rusiei ar putea încuraja Moscova să ceară și mai mult.

(sursa: Mediafax)

×