Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zilele trecute eu l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu într-un rol mare, mare de tot; un rol spiritual, unul pe care nu l-a jucat în filmele sale. L-am văzut ca pe un maestru, a cărui misiune asumată a fost aceea de a ne aminti să reflectăm asupra liberului arbitru în existenţa noastră trecătoare şi a destinului sufletului după moarte. Fiindcă acestea au fost dezbaterile ce s-au născut firesc, spontan; ne-am trezit cu toţii puşi în faţa puterii extraordinare a unei decizii, a unei alegeri umane, a cărei consecinţă ar putea avea urmări asupra destinului sufletului său după moarte! Misiunea maestrului a fost îndeplinită; ultimul rol, ultima misiune de viaţă, poate cea mai mare dintre toate, ni se adresează, ne invită la reflecţie, la înţelegere, la alegere şi la asumarea alegerilor noastre. Să ne luăm lecţia din această “plecare” din lumea formelor fizice a celui pe care am fi vrut, parcă, să-l confiscăm, alegând în locul lui. De fapt, asta arată doar faptul că nu înţelegem noţiunea de alegere liberă, sfântă, dăruită de Dumnezeu fiecărei fiinţe, iar această neînţelegere este adevărata cauză a suferinţei noastre, a coborârii în Iadul judecăţii, al mâniei, al disperării şi al ignoranţei.
Ultimul rol al lui Sergiu Nicolaescu a fost rolul “omului liber”, a celui care decide şi îşi asumă decizia, rolul sufletului liber, care ne atrage atenţia că s-ar putea să avem un destin dincolo de forma noastră fizică. Poate că mulţi dintre noi nu avem timp şi ne displace să reflectăm la nemurirea sufletului, căci cele trecătoare ne captează atenţia şi ne ţin închişi în plasa gândurilor omeneşti. Dar, înainte de asta, noi ne alegem cu suferinţe fără seamăn, ce ne înţeapă şi ne intoxică chiar prin neînţelegerea puterii noastre de a alege, nu doar felul în care să ne prezentăm în faţa morţii, dar – mai ales – ceea ce facem clipă de clipă în timpul vieţii noastre. Incapacitatea de a accepta libertatea de alegere a celorlalţi este sursa lipsei iubirii de sine, a iubirii de alţii, sursa iresponsabilităţii, a lipsei de încredere în sine şi în viaţă, sursa eşecului, a durerii şi a celor mai profunde şi mari suferinţi omeneşti.
Noi, fiecare dintre noi, putem face orice. Putem iubi, putem urî, putem visa, putem renunţa la vise, putem distruge sau putem construi; nu ne împiedică Dumnezeu de la nimic tocmai pentru că lucrurile pe care le facem au consecinţe directe asupra făptuitorului. Dacă un copil merge cu sania pe un deal prea periculos, se poate ca sania să se răstoarne şi copilul să aibă un accident. Asta-i alegerea copilui, iar accidentul e consecinţa acelei alegeri. Faptul că noi judecăm, nu înţelegem, nu acceptăm puterea libertăţii de alegere ne dezvăluie tocmai existenţa unei probleme în propria conştiinţă privind puterea liberului arbitru şi sfinţenia sa.
Noi am vrea să le punem unora în piept sentimente pe care nu le simt, chiar dacă-i evident faptul că nici nouă înşine nu ni le putem schimba. Ne deranjează cumplit dacă altul nu ne iubeşte, mai ales când noi iubim. Vrem să alegem cum să simtă, cum să gândească şi ce să facă cei din jurul nostru, dar asta se întâmplă pentru că noi înşine suntem nesiguri, iar nesiguranţa ne parvine din Egoul nostru, care vrea să ia locul lui Dumnezeu. Noi am fi puternici şi strălucitori, siguri pe sine şi încrezători, mai responsabili şi mai apropiaţi de adevăr dacă am accepta că noi alegem, dar şi alţii au în mână această putere. Sufletul liber, conştient de libertatea sa şi responsabil privind consecinţele alegerii; iată cum am perceput eu miza subtilă a acestui ultim şi frumos rol al lui Sergiu Nicolaescu.
Citește pe Antena3.ro
