Un congres normal de plat

Vin de la o dezbatere care a pritocit congresul abia încheiat al PSD. Am reproşuri mult mai dânci la adresa lui Victor Ponta, unele exprimate, altele nu, decât modul plat, liniar  în care a curs această reuniune de partid. Ce aţi fi vrut să fie? De ce a candidat doar Ponta? Pentru că e premier, partidul e la putere, iar orice altă competiţie la vârf ar fi fost caraghioasă. Câştiga Ponta chiar dacă nu se prezenta iar în ziua respectivă juca baschet cu EBA, că tot l-a vrut Băsescu ginere. Miza ajungerii la masa cu prăjituri (cam halite, e drept, de portocalii!) e ştearsă de pe agenda de ambiţii şi lupte. Pentru PSD, Ponta e cel mai bun acum. Și l-au ales. Nu ştiu cu câte voturi, că nu le-au anunţat, aşa cum au uitat să anunţe de ce nişte hârjoneli locale dubioase au fost învelite cu rogojina. Unii, de, meteahnă veche, au şterpelit electronic portofelul cu voturi şi şi-au tras în piept confraţii doctrinari. Încet vom afla cine şi cum. Dar, repet, congresul a curs stătut ca un lac mulţumit de sine. Iar Ponta nu avea cum să aibă contracandidat fiindcă nu existau motive pesediste de luat în seamă.

O singură emoţie a traversat congresul – apariţia, din temniţă, a fostului preşedinte al partidului. Cel care l-a transferat din odaia PSDR-ul mirosind a FSN, printr-o mişcare abilă la care a consimţit Alexandru Athanasiu, pe atunci preşedinte al social democraţilor istorici, în apartamentul aerisit al PSD-ul devenit continuator al unei legitimităţi doctrinare. Apariţia lui Adrian Năstase a emoţionat plenul partidului şi i-a produs în ochi o lacrimă celui care, de opt ani, luptă cu puşcăria Băsescu. Sper ca momentul să nu pună în lucrare duşmănii în vârfurile formaţiunii. Dacă au fost unele tresăriri, încercarea a fost de a le piti. Nu de tot.

Congresul PSD a fost plicticos şi reuşit. Dacă au fost unele lupte, cu arme interzise, ele s-au petrecut pe dedesubt pentru etajul doi. E de văzut ce s-a petrecut acolo. În privinţa lui Ponta, am spus-o şi în dezbaterea televizată de la care vin, nu exista niciun motiv de nealegere sau de hâră politică. Coabitarea cu Băsescu? Ne deranjează pe noi, în calitate de votanţi insultaţi. Pesediştii, chiar şi ăi de-l urăsc sincer pe marinar, pot accepta varianta că juniorul care-i seamănă, e dat dracului, îl lucrează cu armele lui şi, vorba unui amic pesedist, el va da cu mafiotul de pământ. E un bandaj de orgoliu pentru pesediştii care se simt şi ei insultaţi de coabitare. Reiau – un congres liniştit, aproape somnolent, tipic pentru orice partid care şi-a atins, pentru moment, toate ţintele.