x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un presedinte pentru resuscitarea dvs!

Un presedinte pentru resuscitarea dvs!

de Valentin Stan    |    26 Noi 2006   •   00:00
Un presedinte pentru resuscitarea dvs!

Presedintele Comisiei, Barroso, i se adresa lui Putin, la Lahti, cu formula: "Am stat in seara aceasta la masa cu presedintele Putin, cu un partener strategic major al Europei si un jucator global".

Presedintele Basescu a invatat sa resusciteze!
L-ati urmarit pe toate televiziunile cum ii spunea unei jurnaliste, in maniera de derbedeu sadea, care l-a consacrat, ca daca se asaza pe masa ii arata ce a invatat (vezi Gandul din 24 noiembrie 2006)! Adica, masarea cutiei toracice!

Hai sa va arat astazi, efectele gafelor lui Basescu! Sigur, efecte care nu se vad cu ochiul liber, fiindca, in marea politica internationala, expertiza pentru a le scoate la lumina costa ceva mai mult decat privatizarea Petrom! Sa facem o schema simpla si veti trage singuri concluziile!

Pe 20 octombrie 2006, in ciuda frictiunilor cu Rusia si a embargoului asupra exporturilor de produse alimentare poloneze pe piata rusa, ca urmare a intereselor prioritare (preponderent "energetice") ale Uniunii Europene, presedintele Comisiei, Barroso, i se adresa lui Putin, la Lahti, cu formula: "Am stat in seara aceasta la masa cu presedintele Putin, cu un partener strategic major al Europei si un jucator global cu responsabilitati globale". Embargoul pe produse alimentare, impus de Putin Poloniei pentru amestecul in Ucraina impotriva Rusiei si incidentele diplomatice bilaterale, costa Polonia in jur de 400 de milioane de euro pe an! Motivul invocat de rusi este ca produsele alimentare poloneze nu indeplinesc criteriile de protectie sanitara de pe piata rusa!

Tot la Lahti, Putin facea o afirmatie uluitoare, absolut inutila la prima vedere, atunci cand saluta pe toti sefii de stat din UE si tarile candidate, aruncand o referire speciala pentru doua tari! Stiti care? Referirea speciala era fata de Romania si Bulgaria! Nu pentru ca se alaturau UE, ci pentru ca "sunt parteneri traditionali ai Rusiei"!

Stiti ce inseamna sa te laude Rusia, dupa ce a ai vorbit gratuit si fara masura impotriva ei? Un avertisment, dragii mei! Rusia te termina cu zambetul pe buze! Diplomatic, "cu drag"! Basescu a fost de fata!

Pe 31 octombrie 2006, Basescu ataca dur Rusia la Center for Strategic and International Studies, din Washington DC, prin video conferinta, acuzand "monopolul energetic" in Europa si respingerea democratiei de catre Rusia! Asta, desi UE urma sa deschida negocieri pentru noul Parteneriat cu Rusia, pe 24 noiembrie, iar NATO nu avea validare consensuala in Consiliul Nord-Atlantic pe politici de securitate energetica in raporturile cu Rusia!

Pe 3 noiembrie, conform EU Observer, dupa ce daduse semnale inca din ianuarie, la trei zile dupa "isprava" lui Basescu, Putin trimite o scrisoare la Bruxelles si informeaza Uniunea ca va impune embargo intregii UE pe alimentele de origine animala, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la 1 ianuarie! De ce? Fiindca alimentele din carne de porc bolnav de pesta, provenind din Romania si Bulgaria (victima colaterala a "inteligentei" lui Basescu), pot patrunde pe piata europeana si, de acolo, pe piata rusa! Adica, un prejudiciu pentru UE de vreo 1,7 miliarde de euro! Ce conteaza ca UE nici nu importa carne de porc din Romania, pana in octombrie 2007, cu posibilitatea de a extinde interdictia cat trebuie, pentru a proteja pe toata lumea?

Stiti ce a spus Putin la Helsinki, conform Associated Press, motivandu-si decizia cu privire la Romania, inainte de summit-ul cu UE,din 24 noiembrie?

"Din nefericire, colegii nostri din UE n-au considerat necesar sa ne consulte cand au inclus aceste tari in UE"! Poftim? Vedeti, dragii mei? Moscova nu are nevoie sa faca nimic! Se ocupa Bruxelles-ul! Polonezii o incaseaza deja! Asa ca pregatiti-va de resuscitare!
×
Subiecte în articol: editorial Rusia