x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Unora le place jaful

Unora le place jaful

de Adrian Cercelescu    |    18 Mai 2021   •   07:20
Unora le place jaful

E greu să te lauzi cu ceva pe șoselele din România, și totuși există o activitatea care presupune asfalt, cauciucuri și motoare, la care suntem campionii Europei. Minunea se întâmplă la București, unde se înregistrează cel mai ieftin bilet de transport în comun dintre toate marile orașe europene. Tariful e de 0,28 euro/călătorie și e la jumătatea următorului clasat, Belgradul. Parisul este de șapte ori mai scump, iar la Stockholm, să mergi cu autobuzul e ca și cum ai traversa Bucureștiul cu taxiul.

 

Din marile competiții se știe însă că e mai ușor să ajungi pe primul loc, decât să te menții acolo. Iar la noi e și mai greu, pentru că, dacă ceva merge bine, trebuie neapărat schimbat. Așa că din zona celebrului STB s-a lansat ideea că e neeuropean să circuli ieftin. Se propune nu doar dublarea tarifului, dar și taxarea la oră - în stilul trotinetelor de închiriat. Și țineți cont că avem cel mai lent transport în comun, cu 13 km/oră viteza comercială. Până acum, măcar totul avea o logică: dai nimic, ceri nimic.

 

În schimb, ideea asta e aur curat pentru stat. Păi, să taxezi la oră călătoria cu trenul ar transforma CFR-ul în NASA.

×