Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In urmă cu treizeci de ani, inginerul Deleanu a fost trimis in delegaţie la Haga s-o facă pe spionul. Fabrica Aversa, unde lucra el, ii asigura hotelul şi masa, iar Deleanu trebuia să fure, in luna in care avea să se perfecţioneze in fabrica partenerului olandez, licenţele pieselor produse de acesta. Dăndu-şi seama cu ce se ocupa inginerul Deleanu, olandezul i-a pus in braţe licenţele şi l-a trimis la plimbare. Omul nu era nici din cale afară de generos, nici tămpit. I-a dat lui Deleanu un geamantan de hărtii, dar nu şi reţeta unor materiale, fără de care proiectele nu făceau doi bani.
O lună intreagă, inginerul a hoinărit prin Olanda, simţindu-se liber ca pasărea cerului. Ar fi putut să rămănă, dar avea soţie şi copii şi nici pe maică-sa n-o putea lăsa fără niciun ajutor. Au trecut anii, inginerul a proiectat pompe, pănă ce s-a pensionat, dorul de Olanda ar fi trebuit să i se potolească, mai ales că a făcut şi o excursie la Amsterdam. Dar lui ii era dor de Olanda aceea, in care ar fi trebuit să ceară azil şi apoi să lupte să-şi aducă familia. A inceput să viseze, noapte de noapte, că e in delegaţie la Haga, că se apropie ziua intoarcerii in ţară şi că nu mai pleacă. In vis, locuia la gazdă, nu la hotel, in vis trecuseră mai mulţi ani, de cănd ar fi fost să ia avionul spre Bucureşti, insă ori nu reuşea să-şi facă geamantanul, ori pierdea avionul şi noaptea următoare lua visul de la capăt. Ziua se găndea la ce insemnau visele, care se repetau de parcă ar fi fost un film, iar noaptea le lua de la inceput cu sentimentul că e din nou liber ca pasărea cerului, in cămăruţa lui din vis, de pe strada lui din vis de la Haga. Oraşul din vis era cu totul altul decăt Haga prin care se plimba ca un hipnotizat odinioară, ştiind că, oricăt ar fi colindat, ce era mai important de văzut şi de trăit nu-i era dat nici să vadă, nici să trăiască şi că-i scăpa esenţialul. Domnul Deleanu n-a pomenit niciodată de visele lui fiindcă inţelesul lor nu putea fi decăt unul singur. Domnul Deleanu visa de fapt că are şaizeci şi cinci de ani şi nici un chef să se mai intoarcă la ai lui. In vise, in cămăruţa aceea din Haga, domnul acela care hotăra cu o inimă de invins să se intoarcă totuşi la Bucureşti şi apoi, după ce pierdea avionul, işi spunea "să mai stau incă pănă vineri" sau "să mai stau măcar o săptămănă", nu era tănărul inginer Deleanu, ci pensionarul fără nici un rost pe lume.
In vis, domnul Deleanu fugea de viaţa pe care o dusese. S-a intămplat, intr-o noapte, şi apoi de căteva ori şi-n alte nopţi, să ajungă in vis la avion iar personalul să-i spună mustrător: Dar dumneavoastră aveţi bilet pe ruta Haga-Bucureşti, iar noi suntem aici in altă ţară, pe alt continent, ne găsim in Valparaiso". Visa că strada aceea a lui unde nu-l cunoştea nimeni, şi cămăruţa aceea a lui, in care se simţea atăt de bine singur, e tot mai departe de Bucureşti. Şi căteodată atăt de departe, că şi să fi vrut cu adevărat să se intoarcă acasă, nu mai putea. Fiindcă oraşul nu avea tren, nu avea aeroport şi din el nu pleca nimeni niciodată.
Citește pe Antena3.ro
