Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După căderea Zidului Berlinului, de acum 30 de ani, avem în politica românească un nou zid care trebuie sărit pentru a putea asista la schimbări de putere. Paralela cu Zidul Berlinului a fost adoptată nu de autorul acestor rânduri ci de câțiva lideri ai PNL înclinați spre exagerări în euforia succesului moțiunii de cenzură. Ludovic Orban declara nici mai mult nici mai puțin că votul din Parlament a însemnat de fapt înfrângerea comunismului. Alt lider PNL, plasat în ierarhia liberală de Iohannis drept „number one”, compara victoria înpotriva PSD cu o revoluție. Desigur, nu e prima oară când evenimente normale în mecanismul democratic capătă dimensiuni mult umflate pe care se cațără politicienii pentru prezentarea meritelor. Pentru a respecta adevărul, recursul la memorie arată că „revoluția din 10 octombrie” ar fi a treia schimbare de guvern prin moțiuni de cenzură depuse de Opoziție, după căderea executivelor conduse de Boc și Ungureanu. Schimbările lui Grindeanu și Tudose din Palatul Victoria nu sunt din aceeași categorie, ele fiind rezultatul ciocnirilor interne în PSD sub influența strigoilor din Pădurea Băneasa.
„Bara” celor 233 de voturi necesare pentru trecerea moțiunii de cenzură a intrat în matematica parlamentară ca o ștachetă greu de trecut în actuala structură a celor două camere fără ajutorul unor „trădători” plasați din timp în partide și activați pentru misiuni de detonare în public. „Revoluția” condusă de Iohannis, pentru a fi victorioasă, ar trebui să conducă la plecarea Vioricăi Dăncilă din Palatul Victoria. Orban a pus piciorul în Guvern în postura de premier desemnat, dar experiența din 2009 a „premierilor de carton”- Croitoru și Negoiță - arată riscurile acestei poziții. Pentru Klaus Iohannis, guvernul lui, visul care poate fi împlitit abia la final de mandat prezidențial, are nevoie iar să treacă de „zidul 233”. Dar, majoritatea strânsă din 10 octombrie s-a cam risipit. Interesele de partid sunt mai puternice decât coerența închegată cu emoții și manevre subterne la momentul „revoluției”de conjunctură. Amestecarea în discursul public a prea multor „revoluții” duce la devalorizarea momentului din 22 decembrie 1989 pe care politicienii îl evocă dar nu-l respectă. Ca un semn de negare a istoriei și de răstălmăcire a faptelor, în prag de aniversare a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 89 asistăm la „Procesul Revoluției”, în care sunt inculpați conducătorii care au luat deciziile în acele zile complicate. Atunci, cele „233 de trepte” au fost un zid din unitatea militară din Târgoviște la care erau executați Nicolae și Elena Ceaușescu. Asta ar fi diferența între cele două „revoluții”.
Citește pe Antena3.ro
