12:00 • BEM se va adresa Prefecturii, în cursul zilei de luni, pentru a demara o anchetă cu privire la cele aproximativ 35.000 de buletine de vot lipsă la nivelul sectoarelor Capitalei. Ileana Dănilă, preşedintele BEM, spune că este prematur să se vorbească despre sancţiuni pînă la finalizarea anchetei.
BEM se va adresa Prefecturii, în cursul zilei de luni, pentru a demara o anchetă cu privire la cele aproximativ 35.000 de buletine de vot lipsă la nivelul sectoarelor Capitalei. Ileana Dănilă, preşedintele BEM, spune că este prematur să se vorbească despre sancţiuni pînă la finalizarea anchetei.
UNDE SÎNT? Dănilă susţine că nu există o explicaţie motivată pentru lipsa buletinelor, dar că nu se poate reţine argumentaţia reprezentanţilor Monitorului Oficial, potrivit cărora lipsa buletinelor de vot se datorează unei erori de tipărire: "Afirmaţia lor că, din cauza erorii tehnice şi umane, nu s-au tipărit buletinele, nu este suficientă, trebuie argumentată". Al doilea tur de scrutin s-a încheiat în Capitală fără incidente majore, însă potrivit preşedintelui BEM, Ileana Dănăilă, pe lîngă cele 16.301 buletine pentru primar general în sectorul 1, au lipsit alte peste 15.000 în celelalte sectoare. Preşedintele BEM a declarat duminică că s-au înregistrat aproximativ 10.000 de buletine lipsă în sectorul 4, aproximativ 3.000 în sectorul 5, 1.725 în sectorul 6 şi 942 în sectorul 3. Dănăilă a precizat că, pentru sectorul 2, BEM nu a primit încă centralizarea buletinelor lipsă. Prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, a explicat, sîmbătă, pentru BBC, că cele peste 16.000 de buletine de vot a căror lipsă a reclamat-o PD-L nu au fost tipărite de Monitorul Oficial, situaţia datorîndu-se unor erori tehnice apărute în urma unor întreruperi de curent:"Buletinele de vot nu au fost tipărite şi explicaţia celor de la Monitorul Oficial este că, avînd ceva probleme cu reţeaua electrică şi dese întreruperi de curent aparatul lor foarte sofisticat, care monitorizează tipografia, dă erori".
CINE E DE VINĂ? Prefectura Municipiului Bucureşti a anunţat că va da în judecată Regia Autonomă Monitorul Oficial pentru lipsa a 33.702 buletine de vot la turul II al alegerilor locale şi va cere daune pentru executarea necorespunzătoare a contractului comercial încheiat între cele două părţi. Prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, a fost sesizat, luni, printr-o adresă oficială înaintată de Biroul Electoral Municipal (BEM), de lipsa unui număr de 33.072 buletine de vot din totalul comandat, destinate alegerii primarului general, se arată într-un comunicat al prefecturii. Pe data de 13 iunie, Biroul Electoral de circumscripţie nr. 1 - sector 1 a comunicat BEM că, la numărarea buletinelor de vot comandate pentru alegerea primarului general în sectorul 1, s-a constatat lipsa a 16.301 de bucăţi. În consecinţă, BEM a dispus ca în ziua de 15 iunie, înaintea deschiderii procesului electoral, toţi preşedinţii secţiilor de votare să renumere buletinele de vot pentru alegerea primarului general. Operaţiunile de predare-primire a buletinelor de vot la sediul Regiei Autonome Monitorul Oficial s-au desfăşurat sub pază militară. Acestea se aflau ambalate în pachete sigiliate care cuprindeau, fiecare, câte 800 de bucăţi. Prefectura apreciază că, din datele furnizate de BEM, rezultă că eroarea s-a produs în cursul procesului de tipărire şi împachetare a buletinelor de vot, vina pentru asta revenind exclusiv Regiei Autonome Monitorul Oficial.