Casey Johnson, moştenitoarea în vârstă de 30 de ani a imperiului de produse farmaceutice şi de îngrijire Johnson&Johnson, a fost găsită moartă în apartamentul ei din Los Angeles.
Vedeta mondenă, care avea un trecut notoriu de abuz de droguri, se pare că zăcea moartă de mai multe zile, până să fie descoperită luni dimineaţa, informează site-ul TMZ. Ea avea o relaţie şi făcuse o aşa-numită "logodnă" cu bisexuala vedetă a US Reality TV, Tila Tequila, care se pare că era într-o stare gravă de confuzie, nemaiputând să-şi aducă aminte dacă Casey era moartă sau se afla în comă până când poliţia şi echipele de salvare au intervenit. Tequila postase o serie de mesaje contradictorii pe reţeaua de socializare Twitter, scriind mai întâi că partenera ei "murise", apoi că "este vie şi în comă".
Casey a fost declarată oficial moartă imediat ce poliţia din Los Angeles a ajuns la ea acasă, luni, la ora locală 11:51, cauza morţii fiind neprecizată. "Se pare că a murit din cauze naturale", a declarat Sara Faden, ofiţer al poliţiei din Los Angeles, care a precizat că nu s-au găsit urme de violenţă la locul decesului, dar că urmează să se facă teste toxicologice pe cadavru.
VICIU IMBATABIL
Casey Johnson, care nu şi-a ascuns niciodată orientarea homosexuală, era fiica lui Robert "Woody" Johnson, proprietarul echipei de fotbal NY Jets American şi stră-strănepoata lui Robert Wood Johnson, cofondatorul imperiului Johnson&Johnson. În 2007, ea a adoptat-o pe Ava, o fetiţă din Kazahstan.
Casey s-a luptat tot timpul, dar fără succes, cu dependenţa de droguri. Nici măcar adopţia copilului nu a făcut-o să renunţe la viciul atât de dăunător. Mama ei, Sale Johnson, a obţinut în instanţă custodia fetiţei adoptate de Casey şi, împreună cu tatăl ei, de care Sale a divorţat, nu i-au mai acordat nici un fel de beneficii financiare, după ce ea le-a spus că nu poate să renunţe la droguri.