Alice Iacobescu

Duminicile – ocupate cu “Săptămâna de ştiri”, după care... dans, cărţi şi prieteni

• <

  Duminicile – ocupate cu “Săptămâna de ştiri”, după care... dans, cărţi şi prieteni

   

  • Revii în peisajul media după o absenţă de câteva luni. Care-i cea mai caldă ştire pe care ne-o prezinţi?

  Ne revedem de la 30 martie, în fiecare duminică, la Antena 3! Şi nu oricum, ci într-un format nou şi... într-o formă nouă: o emisiune de două ore realizată şi prezentată împreună cu Vlad Petreanu.

   

  • Spune-ne mai multe despre această emisiune....

  “Săptămâna de ştiri” este o emisiune de ştiri văzute nu în fierbinţeala momentului, ci după un răgaz care îţi permite să aşezi fiecare lucru acolo unde îi este de fapt locul, într-un tablou mai larg. Este un alt fel de a te uita la săptămâna care se încheie, calm, critic, cu umor şi curiozitate. În două ore vom vedea ce s-a întâmplat important, dintr-o altă perspectivă. E ca şi cum te-ai aşeza relaxat în fotoliu şi ai răsfoi jurnalul tău personal din săptămâna respectivă. Numai că nu va fi jurnalul unei persoane, ci al unei lumi. Şi, după ce îl răsfoieşti, îl închizi şi te gândeşti – cu acea linişte pe care ţi-o dă după-amiaza de duminică – ce s-a întâmplat important pentru tine şi pentru cei ca tine.

   

  • Cum vezi tandemul cu Vlad Petreanu?

  Este extraordinar să lucrăm din nou în echipă, acum şi la prezentare, ceea ce nu s-a întâmplat în cei 14 ani de când ne cunoaştem şi lucrăm (cu mici întreruperi) împreună la Tele 7abc, apoi la Antena 1 şi la Antena 3.

   

  • Te-ai gândit vreodată şi la alt gen de presă?

  Am “gustat” în 15 ani de presă din mai toate genurile, de la ştirea seacă de ziar la documentarul de televiziune. De departe însă, trebuie să spun că ştirile sunt genul meu favorit, iar radioul şi televiziunea rămân mediile mele preferate. Mă sperie cuvântul scris pentru că dă loc la interpretări pe care eu, poate, nu le-am intenţionat.

   

  • Pentru ce-ţi mai rămâne timp după ce scapi de serviciu?

  Mai nou, îmi fac timp pentru toate lucrurile care mă bucură. E ceva nou, pentru că până nu demult eram sigură că sunt prea ocupată cu ce trebuie să fac şi nu am timp pentru ce îmi face mie plăcere. Am redescoperit romanele pe care în liceu le-am citit “la normă”, pentru că erau obligatorii, fac cursuri de dans, mă întâlnesc cu prietenii cu care abia dacă vorbeam la telefon de două ori pe an sau cu oameni pe care până acum nu mi-am făcut timp să-i cunosc, mai “fug” prin ţară, spre locuri pe care vreau să le văd sau revăd. Nu este zi în care să nu fac măcar un lucru care îmi place, oricât de mic.