Scriitorul britanic Ian Fleming ar fi putut folosi ca sursă de inspiraţie aventurile unui spion britanic din secolul al XVI-lea, aristocratul John Bond, pentru a-l creea pe celebrul agent 007. Informaţia, publicată de AFP, vine în urma declaraţiilor făcute chiar de către urmaşii lui John Bond.
Descendenţii spionului medieval au făcut public, pentru prima oară, jurnalul lui Denis Bond, fiul lui John Bond. "Jurnalul lui Denis nu ne spune exact cu ce se ocupa tatăl lui, însă era, în mod clar, un om de acţiune şi se afla prea des în locurile în care apăreau probleme pentru a fi fost doar o simplă coincidenţă. Este foarte probabil ca Ian Fleming să fi cunoscut familia Bond şi să fi fost la curent cu trecutul ei colorat ", a declarat Will Bond, un strănepot al lui John Bond. "Fieful" familiei Bond se găseşte pe insula Purbeck, în regiunea Dorset din sudul Angliei, unde Ian Fleming a făcut şcoala şi unde istoria familiei lui John Bond este una cunoscută.
John Bond a fost cel care a ales deviza familiei sale, după ce a văzut-o într-un palat spaniol: "Non sufficit orbis". Expresia a fost utilizată pentru prima oară de Fleming în cel de-al 11-lea roman consacrat agentului 007, "În serviciul Majestăţii Sale", unde este deviza unui strămoş a lui James Bond. În 1999, aceeaşi deviză devine titlul unui film în care Pierce Brosnan îi dă viaţă agentului secret. Rodney Legg, istoric din Dorset, a subliniat că Fleming a spus că există un sâmbure de adevăr în scrierile sale. "El a creeat personaje pornind de la persoane pe care le cunoştea. Astfel, James Bond este atât o imagine a sa, cât şi a persoanelor pitoreşti din anturaj. John Bond face parte din această inspiraţie", a spus el. Jurnalul lui Denis Bond descrie mai ales problemele pe care le avea tatăl său cu Sir Francis Drake, corsar şi explorator britanic, şi cu succesorii acestuia, ceea ce ar putea indica faptul că lucra ca spion în serviciul reginei Elizabeta I, susţin descendenţii săi
Citește pe Antena3.ro