"Băiatul avea 80 la sută şanse să moară. Erau multe lucruri care ar fi putut merge rău. Am avut doar jumătate de litru de sânge, un bisturiu, un cleşte şi nu ştiam dacă anestezicul era suficient de puternic. Ştiam că Meirion a mai făcut acest tip de operaţie înainte şi ştiam că va fi acolo pentru a mă ajuta. Dumnezeu lucrează pe căi necunoscute, iar acum a lucra prin mesaje text", a spus medicul David Nott.
Un chirurg britanic a amputat umărul unui băiat din Congo cu ajutorul instrucţiunilor despre intervenţie primite prin mesaje text de la un alt medic din Londra care cunoştea acest tip de intervenţii chirurgicale, operaţia fiind un succes, relatează Daily Mail, citat de Mediafax. Pus în situaţia de a face o operaţie pe care nu o cunoştea, David Nott a apelat la colegul său, chirurgul Meirion Thomas, care era în vacanţă în Insulele Azore. Profesorul Thomas nu a putut vorbi prin telefon sau email, dar a răspuns la apel cu două mesaje în care a detaliat procedura.
Operaţia a fost un succes şi pacientul, în vârstă de 16 ani, din Republica Democrată Congo, se simte bine în prezent. David Nott, care l-a tratat pe fostul premier britanic Tony Blair după ce a avut probleme cardiace în 2003, a spus că procedura a fost cea mai periculoasă şi mai precară pe care a făcut-o vreodată. Operaţia a avut loc în luna octombrie, când David Nott, specialist în chirurgie vasculară la Chelsea & Westminster Hospital din Londra, muncea ca voluntar pentru Medici fără Frontiere. Pacientul său a fost muşcat de un hipopotam lângă casa sa din Rutshuru, în nordul Republicii Congo. Un alt medic îi amputase braţul stâng de sub umăr, însă secţiunea rămasă s-a infectat. "Mai avea doar câteva zile de trăit", a spus Nott.
Citește pe Antena3.ro