x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Congresul american pregăteşte un nou plan de stimulare economică

Congresul american pregăteşte un nou plan de stimulare economică

12 Mar 2009   •   00:00

Democraţii din Congresul american fac planurile pentru un nou plan de stimulare economică, pe fondul temerilor că primul pachet de 787 miliarde dolari nu este destul de mare pentru a salva economia americană.



La doar câteva săptămâni după ce Congresul a aprobat cel mai mare plan de salvare din istoria SUA, Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a declarat că "trebuie să ţinem uşa deschisă" la alte stimulări. Iar David Obey, preşedinte al unei comisii economice, confirma că a dat instrucţiuni pentru schiţarea unei noi propuneri de stimulate economică, deşi a subliniat că nu a fost stabilit niciun termen limită, scrie The Telegraph, citat de Antena3.ro. Afrimaţiile vin după o întâlnire cu economiştii, care au avertizat că doar 2,5 milioane de slujbe vor fi "salvate sau create" în următorii trei ani, faţă de cele 3,5 milioane prevăzute de preşedintele Barack Obama. Economistul Mark Zandi, invitat şi el el la Casa Albă, a fost principala voce care a susţinut că mai mulţi bani ar trebui pompaţi. Este de aşteptat ca ideea unui nou plan economic să îi alarmeze pe republicani, care s-au opus în unanimitate şi primului pachet. Indicele Dow Jones a căzut 17 procente din momentul inaugurării lui Obama, iar şomajul a ajuns la 8,1 procente la sfârşitul lunii trecute, după ce au fost pierdute alte 651.000 slujbe. Cu toate acestea, administraţia americană speră că va reveni încrederea investitorilor după publicarea datelor despre testul de stres al celor mai mari 19 bănci. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea