x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun De la Jumanji la Zathura

De la Jumanji la Zathura

03 Feb 2006   •   00:00
De la Jumanji la Zathura
FILM
Tentatia unui joc ciudat sau o aventura SF

"Zathura: o aventura spatiala", premiera cinematografica a acestei saptamani, este povestea a doi frati certareti care sunt impinsi in cel mai indepartat si intunecat loc din spatiul cosmic in timp ce joaca un joc misterios, pe care il descoperisera in pivnita casei.

Acum ei trebuie sa depaseasca diferendele dintre ei si sa lucreze impreuna pentru a termina jocul, altfel vor fi inchisi in spatiul extraterestru pentru totdeauna.

SINGURI ACASA. Dupa ce tatal lor (Tim Robbins) pleaca la serviciu, lasandu-i in grija surorii lor mai mari (Kristen Stewart), Danny (Jonah Bobo), de 6 ani, si Walter (Josh Hutcherson), de 10 ani, ori se enerveaza reciproc, ori sunt total plictisiti.

Cand cearta se agraveaza, Walter il prinde si, drept razbunare, il impinge pe Danny in intunecata si infricosatoarea lor pivnita, unde el descopera un vechi joc din metal, "Zathura". Dupa ce incearca fara succes sa-l determine pe fratele sau sa joace jocul impreuna, Danny incepe sa se joace de unul singur. De la prima miscare, Danny isi da seama ca acesta nu este un joc obisnuit. Piesa principala, in forma de nava spatiala, se misca de una singura si, cand aterizeaza, iese un cartonas, pe care scrie: "Ploaie de meteoriti, incearca sa scapi". Imediat casa este lovita din cer de meteoriti incinsi.

Cand Danny si Walter se uita prin gaura din acoperisul lor, descopera cu groaza ca au fost impinsi in cel mai indepartat si intunecat loc din spatiu.

AVENTURA. Si asa incepe o aventura amuzanta, cateodata inspaimantatoare, dar intotdeauna imprevizibila. Danny si Walter realizeaza ca, daca nu termina jocul, vor ramane pentru totdeauna prinsi in spatiul extraterestru. Cu fiecare miscare, ei se confrunta cu obstacole incredibile unul dupa altul: accidental, o trimit pe sora lor, Lisa, intr-un somn cronic, adanc, sunt fugariti de un robot nebun de aproape doi metri, salveaza un astronaut esuat si sunt asediati de niste creaturi carnivore, numite Zorgoni.

Dar toate eforturile lor pot fi in zadar cand ei se confrunta cu cea mai mare provocare - o lupta impotriva intensei atractii gravitationale, care ii arunca in pustietatea inneguratei planete Zathura.

  • Titlul original: Zathura
  • Genul: aventuri/SF
  • Regia: Jon Favreau
  • Cu: Josh Hutcherson, Jonah Bobo, Tim Robbins, Dax Shepard
  • Durata: 95 de minute
  • Distribuitor: InterCom Film Romania
  • LA CINEMA
    FRATII GRIMM Culegatori de folclor si maestri farsori, fratii Jake si Will Grimm calatoresc din sat in sat sub pretextul ca protejeaza oamenii de creaturi magice si fac ritualuri de exorcism. Ei sunt pusi la incercare cand intalnesc un blestem adevarat intr-o padure bantuita in care traiesc creaturi magice. Povestea de actiune si aventuri ii are ca protagonisti pe legendarii frati germani Jacob si Wilhelm Grimm. Scenariul a fost scris de Ehren Kruger (The Ring).

    MANDRIE SI PREJUDECATA Lumea glorioasa a lui Jane Austen este readusa pe marele ecran cu tot romantismul, spiritul si forta emotionala specifica in "Mandrie si prejudecata". Pastrand locatia si perioada mult indragitului roman si filmata in intregime in locatii din Marea Britanie, aceasta este prima versiune pentru cinema a filmului in ultimii 65 de ani.

    POVESTEA LUI JOHNN CASH Filmul, care spune povestea celebrului cantaret, a luat trei Globuri de Aur: pentru Cel mai bun film muzical sau comedie, pentru Cel mai bun actor: Joaquin Phoenix si pentru Cea mai buna actrita: Reese Witherspoon. Este o poveste spusa cu sinceritate despre noul tip de artist american care a suportat ravagiile dependentei de droguri si a rezistat tentatiilor celebritatii.
    ×