Condiţiile în vederea lansării navetei spaţiale americane Discovery spre Staţia Spaţială Internaţională /ISS/ au rămas foarte favorabile marţi la mai puţin de 20 de ore până la pornirea motoarelor, a indicat unul dintre responsabilii misiunii.
Previziunile meteorologice continuau să dea şanse favorabile de 90 la sută momentului lansării prevăzut la 21.20 ora locală /1.20 GMT joi/ de la Centrul Spaţial Kennedy de lângă Cape Canaveral în Florida /sud-estul Statelor Unite/. Directorul NASA pentru teste, Steve Payne, a declarat de asemenea că nu exista nicio problemă tehnică cu lansatorul sau cu naveta. Comandantul de bord al Discovery, Lee Archambault, şi copilotul Tony Antonelli s-au antrenat marţi la bordul unui avion special amenajat pentru a reproduce condiţiile de zbor ale navetei.
Lansarea Discovery, cu un echipaj din şapte astronauţi dintre care un japonez, a fost amânată de patru ori începând de la 12 februarie şi va fi prima a unei navete în acest an. Această misiune de 14 zile va permite să se transporte şi să se instaleze a patra pereche de antene duble solare ale ISS, ultimul mare element al avanpostului orbital, un proiect de 100 de miliarde de dolari la care participă 16 ţări, menţionează AFP. Această antenă va da toată puterea electrică necesară pentru a se efectua experienţele ştiinţifice ale laboratoarelor european şi japonez instalate în 2008 şi a se răspunde astfel la nevoile unui echipaj permanent înainte de a se trece de la trei la ora actuală la saşe persoane începând din mai.
Citește pe Antena3.ro