Actorul scoţian Ewan McGregor a anunţat că îi va da în judecată pe internauţii care au creat, în numele lui, conturi false în cadrul reţelelor de socializare Twitter şi MySpace, informează Mirror.co.uk.
Un internaut care şi-a asumat identitatea actorului scoţian a reuşit să atragă atenţia a peste 20.000 de admiratori online, aceştia fiind interesaţi să afle cele mai noi informaţii despre viaţa zilnică a lui Ewan McGregor. Admiratorii actorului au fost expuşi la diverse mesaje postate pe paginile conturilor false, unele dintre acestea fiind de tipul "cum să savurezi clătite cu banane" sau "o zi de lenevie".
Falsul cont de Twitter creat în numele lui McGregor include un link către un alt cont fals, de data aceasta creat în cadrul reţelei MySpace şi unde sunt publicate fotografii cu Ewan McGregor, prietenii şi familia acestuia. Aflând despre conturile false create în numele său în cadrul celor două reţele de socializare, actorul în vârstă de 37 de ani s-a declarat şocat şi furios. Purtătorul de cuvânt al starului a precizat că "Ewan nu are cont nici pe Twitter, nici pe MySpace". "Cineva a creat acele conturi false. Oamenii îi urmăresc toate mişcările. Vrem să deschidem o acţiune în justiţie ca să obţinem blocarea contului de pe Twitter", a spus purtătorul de cuvânt.
McGregor, care a devenit celebru cu roluri precum cel din "Războiul stelelor" şi din "Trainspotting - Din viaţă scapă cine poate", a jucat recent în thriller-ul erotic "Deception", în care interpretează rolul unui contabil care devine suspectul principal în cazul dispariţiei unei femei.
Citește pe Antena3.ro