John Demjanjuk, presupus gardian al unui lagăr nazist de concentrare şi cunoscut ca Ivan cel Groaznic, a fost acuzat de Germania ca fiind complice la uciderea a peste 29.000 de persoane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Antena3.ro.
Demjanjuk a fost acuzat că a luat parte la crime când era paznic la Sobibor, lagăr din Polonia ocupată, între martie şi septembrie 1943. Procurorii germani au declarat că vor cere extrădarea bătrânului, acum în vârstă de 88 de ani, şi care trăieşte din pensia de la o companie auto din SUA. Demjanjuk, care trăieşte în Cleveland , a negat implicarea sa şi susţine că a fost soldat în armata roşie, înainte de a fi luat prizonier de Germania în 1942. Demjanjuk este născut în Ucraina, dar trăieşte în SUA din 1950, iar acesta a fost deja condamnat de un tribunal israelian la pedeapsa cu moartea pentru rolul său în Holocaust. Foştii deţinuţi din lagăr l-au identificat pe Demjanjuk ca fiind Ivan cel Groaznic la sfârşitul anilor 70. A fost extrădat din SUA în Israel în 1986 după ce a fost acuzat că este Ivan. A fost condamnat la moarte doi ani mai târziu, dar eliberat în august 1993, după ce declaraţii strânse de KGB de la alţi gardieni au identificat alt om ca fiind Ivan cel Groaznic. Demjanjuk a revenit în Cleveland, deşi nu mai era cetăţean american şi de atunci trăieşte practic în arest la domiciliu. Cazul împotriva sa a fost redeschis după ce s-a descoperit că a mai lucrat ca gardian la alte trei lagăre. Demjanjuk se află pe lista Centrului Simon Wiesenthal a celor mai căutaţi criminali nazişti. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro