x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Germania, pregătită să accepte refugiaţi irakieni

Germania, pregătită să accepte refugiaţi irakieni

04 Mar 2009   •   00:00

Un prim grup de aproximativ 400 de refugiaţi irakieni, acceptaţi potrivit unui acord al Uniunii Europene, va sosi în Germania la mijlocul lunii martie, au anunţat miercuri, la Berlin, organizaţii umanitare, transmite AFP.



Refugiaţii, creştini şi reprezentanţi ai altor minorităţi persecutate, provin din tabere din Siria şi din Iordania. Ei vor fi primiţi într-o tabără de tranzit, urmând să fie repartizaţi ulterior în localităţi de pe teritoriul ţării, a declarat Günter Burkhardt, de la organizaţia Pro Asyl. Uniunea Europeană s-a angajat în noiembrie 2008 să primească 10.000 refugiaţi irakieni, dintre care 2.500 se vor instala în Germania. Organizaţiile umanitare vor ca aceşti irakieni să fie rapid integraţi şi ca Germania să pună în aplicare un program permanent de primire şi integrare a refugiaţilor proveniţi din alte state.

×
Subiecte în articol: lumea