x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Giurgiu / Urmărire ca-n filme şi focuri de armă la arestarea lui Pietroi

Giurgiu / Urmărire ca-n filme şi focuri de armă la arestarea lui Pietroi

de Ovidiu Ciutescu    |    19 Iun 2008   •   00:00

11:24 • Sile Pietroi, capul reţelei interlope din Giurgiu, a ajuns după gratii. Reuşita a fost una demnă de orice producţie de la Hollywood: urmăriri cu maşinile, focuri de armă, negocieri, ameninţări.

Sile Pietroi, capul reţelei interlope din Giurgiu, a ajuns după gratii. Reuşita a fost una demnă de orice producţie de la Hollywood: urmăriri cu maşinile, focuri de armă, negocieri, ameninţări.

 

 

LEGĂTURI POLITICE. În momentul arestării lui Pietroi şi ai membrilor reţelei mafiote, de către poliţişti, avea asupra sa două pistoale şi mai multe sume de bani. Acţiunea s-a produs  în noaptea de miercuri spre joi, în acţiune fiind implicaţi poliţiştii din Giurgiu şi angajaţi SRI, anunţă Poliţia Capitalei. Sile Pietroi, capul reţelei interlope ai cărei membri au fost ridicaţi, miercuri, de poliţişti, a fost prins, miercuri spre joi, la Giurgiu, după o urmărire în care au fost implicate mai multe maşini ale poliţiei şi în timpul căreia s-au tras mai multe focuri de armă. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, joi, că Vasile Fierbîntu, zis Sile Pietroi, a fost prins, în jurul orei 2.00, în apropierea casei unui cunoscut de-al acestuia din Giurgiu. "Nouă membri ai reţelei, printre care şi Sile Pietroi, vor fi duşi joi la instanţă pentru a primi mandate de arestare, pentru alţi patru vor fi cerute mandate în lipsă", a afirmat Ciocan.  Procurorii şi poliţiştii vor verifica implicarea reţelei interlope condusă de Sile Pietroi în prestarea unor servicii pentru politicieni în campania electorală, a declarat, miercuri, Maximilian Bălăşescu, procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti. Bălăşescu a declarat că există informaţii privind legături ale acestei reţele cu oameni politici în campania electorală. Acestea urmează să fie verificate.

 

CLANUL. Înainte de arestarea lui Pietroi, forţele de ordine au făcut 25 de percheziţii, miercuri dimineaţă. Au fost ridicate şi duse la sediul poliţiei 16 persoane care fac parte din această reţea ce se ocupa cu infracţiuni de violenţă, a declarat purtătorul de cuvînt al Poliţiei Bucureşti, comisar Christian Ciocan: "Începînd cu luna octombrie anul trecut, mai exact la data de 2 octombrie, la sectorul 3 poliţie a fost depusă o plîngere pentru săvîrşirea infracţiunii de şantaj. În acel moment au început şi investigaţiile. Aş vreau doar să mai precizez că, în această dimineaţă, miercuri, au fost efectuate simultan 25 de percheziţii la locaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, respectiv comunele Glina, Căţelu şi Pantelimon. Nu s-a opus rezistenţă. Mai multe persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Capitalei şi se află în acest moment în cercetări". Procurorul Maximilian Bălăşescu a declarat că reţeaua lui Sile Pietroi acţiona în Glina şi ar fi încercat să pătrundă şi în Bucureşti: "Anturajul lui  Sile Pietroi se bazează în primul rînd pe relaţii de rudenie, majoritatea fraţilor lui fac parte din această familie, plus prieteni care în general au fost sportivi, gen Gigi Boxeorul, Dan Tramvai şi Purice Toacă". Procurorul a povestit cum s-a ajuns la această reţea: "În cursul anului 2007, mai precis în 2 octombrie, Sectorul 3 a fost sesizat cu o plîngere privind infracţiunea de înşelăciune şi şantaj, constînd în inducerea în eroare a unei persoane să cedeze un contract de leasing privind 6 autoturisme. Cînd persoana şi-a dat seama că a fost înşelată, învinuitul Sile Pietroi împreună cu  alte persoane din anturajul lui care sînt cercetate au încercat să îl intimideze urmărind victima, prin locuri publice, respectiv magazine sau chiar la domiciliul acestuia, atrăgîndu-i atenţia că în cazul în care încearcă să-ţi recupereze aceste autoturisme care au ajuns în posesia lui, va avea repercursiuni această acţiune a lui. Deci, cu alte cuvinte să nu reclame organelor de poliţie". Procurorul a afirmat că s-a reuşit strîngerea a încă 11 plîngeri, care se refereau la fapte de violenţă, respectiv tîlhării, lipsiri de libertate, tentative de omor calificat, loviri şi alte violenţe, precum şi la ultraj contra bunelor moravuri.

 

×
Subiecte în articol: magazin sile pietroi sile pietroi