x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Handbal / Herbert Muller refuză Oltchim. Favorit este Peter Kovacs

Handbal / Herbert Muller refuză Oltchim. Favorit este Peter Kovacs

de Ovidiu Ciutescu    |    27 Iun 2008   •   00:00
Handbal / Herbert Muller refuză Oltchim. Favorit este Peter Kovacs

11:05 • Tehnicianul Herbert Muller a refuzat funcţia de antrenor al echipei şi sînt şanse mari ca ungurul Peter Kovacs să devină noul principal după despărţirea de Gheorghe Tadici.

Tehnicianul Herbert Muller a refuzat funcţia de antrenor al echipei şi sînt şanse mari ca ungurul Peter Kovacs să devină noul principal după despărţirea de Gheorghe Tadici.

TATONĂRI. Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului vîlcean, spune că înţelegerea cu Muller a căzut datorită soţiei antrenorului german de origine română: "Muller mi-a spus iniţial că aşteaptă o ofertă concretă şi că ar fi o onoare pentru el să vină la Vîlcea. Apoi mi-a spus că nu crede că poate veni pentru că soţia sa are un salon de înfrumuseţare acolo şi cîştigă foarte bine şi că are doi copii cărora le-ar fi greu să se acomodeze în Romînia. Şansele sunt mici la Muller". Ungurul Peter Kovacs, actual selecţioner al echipei naţionale feminine a Turciei de handbal, a devenit favorit la preluarea funcţiei de antrenor la Oltchim Rîmnicu cu Vîlcea conform preşedintelul Gavrilescu: "Mai are un an de contract cu turcii, să vedem cum putem rezolva această problemă". Clubul Oltchim Rîmnicu Vîlcea a renunţat la începutul lunii iunie la serviciile antrenorului Gheorghe Tadici, care este şi antrenorul naţionalei feminine a României şi cu care a cîştigat în ultimii doi ani campionatul. Gruparea vîlceană a explicat că despărţirea de Tadici s-a produs din cauza a două declaraţii ale tehnicianului, "care au adus atingere imaginii şi prestigiului sponsorului principal" şi a respins varianta neoficială, conform căreia antrenorul intrase în conflict cu jucătoarele. Conform cotidianului Ediţie Specială de Oltenia, Herbet Muller ar fi tentat să antreneze în România, dar la vicecampioana Rulmentul Braşov.

×
Subiecte în articol: magazin muller