x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Iranul primeşte noi sancţiuni din partea UE

Iranul primeşte noi sancţiuni din partea UE

de Ovidiu Ciutescu    |    23 Iun 2008   •   00:00

12:02 • Noile sancţiuni vor interzice în special funcţionarea birourilor europene ale băncii Melli de la Londra, Hamburg şi Paris, urmează să fie aprobate fără probleme de miniştrii europeni ai agriculturii şi pescuitului, reuniţi luni şi marţi la Luxembourg.

Noile sancţiuni vor interzice în special funcţionarea birourilor europene ale băncii Melli de la Londra, Hamburg şi Paris, urmează să fie aprobate fără probleme de miniştrii europeni ai agriculturii şi pescuitului, reuniţi luni şi marţi la Luxembourg.

 

PICIORUL ÎN PRAG. Noile măsuri, susţine AFP,  prevăd şi extinderea listei de persoane şi organizaţii care nu au dreptul să primească vize pentru a călători în spaţiul UE sau ale căror bunuri au fost îngheţate, potrivit unei surse. Măsurile, ca şi cele adoptate în cadrul ONU începînd din 2006, vizează să constrîngă Iranul să îşi suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului, în condiţiile în care comunitatea internaţională se teme că acestea ar putea urmări obţinerea armelor nucleare. Noile sancţiuni - pe care Washingtonul le aşteaptă de mai multe luni din partea europenilor şi care au reprezentat un leitmotiv al turneului recent al lui Bush în Europa - au trecut încă din luna mai toate etapele procesului decizional complicat din Uniunea Europeană. Europenii au preferat, însă, să amîne acordarea aprobării finale, pentru a nu coincide cu vizita în Iran a şefului diplomaţiei UE Javier Solana. Acesta din urmă a mers la Teheran în 14 iunie pentru a prezenta o ofertă vastă de cooperare Iranului - o versiune puţin modificată faţă de cea prezentată deja în iunie 2006 - în numele celor şase ţări implicate în negocierile din acest dosar: Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie, Germania. Solana a anunţat vineri că nu primit încă niciun răspuns la această ofertă, condiţionată de suspendarea programului de îmbogăţire a uraniului. 

 

×
Subiecte în articol: magazin