JURNALUL UNUI ROMĂN SĂRAC. Cum am dat concurs la stat

de Luiza Moldovan | 29 Mai 2013 • 13:55

Eram tânără. Puteam. Căci eram tânără şi puteam, am dat curs unui anunţ pus la avizierul Guvernului că se caută... ăăăăă... stai oleacă să mă gândesc, c-a fost “pe când nu se zărea/ azi îl vedem şi...” UE. A, da! Se anunţau posturi libere pentru “experţi”. Da, normal că te buşeşte şi râsu’, şi pe mine m-a, dar puţin mai târziu, pe atunci eram pătrunsă de importanţa mea de în nimic. M-am dus îmbrăcată office, cu cea mai bună geantă a mea şi cu cei mai buni pantofi. Aveam îndosariată o lucrare pe nu-mai-ştiu-ce temă, de importanţă colosală pentru umanitate, e foarte adevărat, făcută pe genunchi. Ajunsă în interiorul clădirii Guvernului, m-am gândit imediat la Ceauşescu şi m-am întrebat cum de putea, aşa prichindel cum era, să deschidă uşile alea exxxx-trem de grele, capitonate.

Mi-l şi imaginam atârnat de clanţe, cu uşile care se dădeau cu el de pereţi şi o grămadă de securişti care-l scoteau cu şpaclul de pe pereţi pe marele... ă... pe marele.

Cinşpe inşi am aşteptat preţ de muuuulte minute ca să intrăm la un interviu evaluator care dura mai puţin decât atunci când te căsătoreşti la starea civilă. De ce totuşi am aşteptat atâta, sincer, nu pot să zic. Paranteză: trebuie să mai zic ceva, şi anume că am aflat de anunţul de la Guvern absolutamente întâmplător, pentru că el era afişat DOAR la avizier, nu şi în presă sau pe alte căi. Cum m-am gândit că toţi tâmpiţii lucrează în Guvern, e timpul să le îngroş rândurile şi am aplicat.

După interviul “evaluator” (aşa l-am catalogat eu, că nu s-a-ntâmplat nimic deosebit în el), a urmat “proba practică” şi anume expunerea ). Începuserăm deja să ne împrietenim la coadă. În ce mă privea, mă împrietenisem cu una care mi-a urat “muuultă baftă” când am intrat să-mi expun geniala lucrare. Recunosc că “geniala lucrare” era un cretinism scris, după cum am spus, “pe genunchi”, cu două-trei zile înainte de concurs, deşi ştiam de el, de mai bine de o lună. Dar nu recunosc că sunt o tâmpită exemplară până când nu se inventează o comisie care să-i ancheteze pe tâmpiţi, formată, bineînţeles, din tâmpiţi “experţi”. Aşteptam într-o cameră scurtă, formată din biroul secretarei şi o bancă. Şi o fereastră înaltă. Între timp, eu mai patrulam, ca să mai văd clădirea Guvernului pe dinăuntru şi pentru că erau mulţi înaintea mea. Încercam să-l reconstitui pe Ceauşescu în interiorul clădirii, da’ nu-mi ieşea nicicum. Am luat liftul în sus şi-n jos, doar-doar i-oi simţi duhul, dar n-a fost să fie. Mă uitam la covoare, poate, cine ştie, vreo urmă de pas... dar nu.

Cum îmi venise rândul, după cam trei ore de aşteptare, am intrat, năucă, să-mi expun teza. Foarte rău îmi pare că nu mai ştiu despre ce era vorba. Am fi avut un motiv de râs. Cert e că, după o emoţionantă expunere, au venit întrebările. Cărora le-am răspuns pe brânci, cum m-a dus şi pe mine mintea. Comisia era formată din doi vlăjgani enormi. Mă intimidau prin faptul că aveau pantofi foarte lucioşi. Deşi nu pot să zic că sunt mică de stat, la intrare în camera mult mai mare faţă de cea în care aşteptam, mi-a trebuit ceva forţă să ţin în frâu uşa, extrem de grea. Expozeul odată... expus, zic să ies, în aplauzele comisiei (glumesc, desigur). Nu ştiu cum fac de mă trezesc literalmente în genunchi, căutându-mi geanta pe fotoliul de lângă mine. În faţa comisiei! Mă-mpiedicasem când mă ridicasem de pe fotoliul enorm, în care te prăbuşeai şi nu mai reuşeai să te ridici. Încercam enorm să-mi recuperez geanta. Pe care, odată recuperată, mi-o atârn pe mine şi fugi! La ieşire, mă uit la “comisie” şi, cu un “mulţumesc” plin de entuziasm, mă izbesc cu fruntea de cantul uşii ăleia extrem de grele şi de capitonate. Vezi bine, nu apucasem să mă învăţ cu greutatea uşilor. Cu geanta uţa-uţa pe mână şi cu mâna la frunte, zic, ca să salvez cumva situaţia mai mult decât jenantă: “ne revedem curând”. Dar între timp, uşa îşi va fi făcut mişcarea ei normală, şi, de la perete, se va fi izbit fix de spatele meu, împingându-mă, normal, înspre afară. Mai tare ca orice film cu Sandra Bullock. Cu care, de altfel, sunt comparată adesea.

Şi aşa am aflat răspunsul Guvernului.