Manole, manele si mitraliere

Putine sunt studiile care vorbesc despre publicitatea din provincie sau in mediul rural. Ce inseamna outdoor pentru tarani, cum e sa fii art director, copywriter sau PR-ist intr-un mic orasel de provincie? Ei bine, lucrurile sunt cel putin interesante.

Daca in marile orase (in special in Bucuresti) se vorbeste mult despre publicitatea locala in raport cu cea globala, la nivel national am putea vorbi despre publicitatea locala (sau urbana) in raport cu cea rurala. Trecerea de la urban la rural in publicitatea romaneasca este una brusca, este o ruptura ce se produce intr-un mod brutal. Avand in vedere faptul ca o mare parte din populatia Romaniei traieste la sate, este normal sa ne intrebam cum s-a dezvoltat publicitatea in acest mediu. In primul rand, trebuie spus ca in acest mediu este probabil sa intalnesti mai degraba forme de media creativa, decat forme clasice de comunicare. In afara de televiziune si radio (medii accesibile tuturor), celelalte medii consacrate de comunicare sunt oarecum neglijate sau slab dezvoltate. Intalnim forme neslefuite de outdoor ce se rezuma la simple bannere si autocolante. Daca vei merge in Ardeal, vei constata ca modul de viata al oamenilor de aici si conservatorismul de care dau dovada si-au lasat amprenta si asupra publicitatii.

NESCHIMBAT. Unele lucruri (la nivel de imagine) au ramas neschimbate de cativa zeci de ani. Ramai surprins sa vezi ca la 15 ani de la Revolutie barurile sau magazinele mai poarta inca numele de Bufet, Aprozar sau Cooperativa. Lucru surprinzator, daca stam sa ne gandim ca de aici sunt cei mai multi cetateni romani care au plecat sa lucreze in strainatate. Chiar si in zonele cu potential turistic sau in care se practica deja agroturismul publicitatea este neglijata. Mai grav este atunci cand ea este facuta intr-un mod neglijent sau cu totul anapoda. Cand alegi un nume pentru un local sau un magazin te raportezi intotdeauna la specificul acestuia, la design-ul interior si exterior, la atmosfera pe care vrei sa o creezi si la ceea ce vrei sa comunici. Nu toate localurile au un nume potrivit, unele fiind de-a dreptul amuzante.

CA-N FILME. In Curtea de Arges am intalnit o pizzerie cu numele Matrix, ori este evident ca atunci cand spui Matrix ultimul lucru la care te gandesti este o pizza. Mai mult de atat, o imagine din film (secventa cu impuscaturi) constituie logo-ul pizzeriei. Un astfel de exemplu am avut si in Bucuresti, atunci cand pe Magheru se inaugurase un nou club ce purta acelasi nume, dar care in interior comunica cu totul altceva. Din acest punct de vedere, cei din Curtea de Arges au fost mai cinstiti, lasand imaginile sa vorbeasca de la sine. Ca tot vorbim de localuri, intr-un bar din Slatina un afis ii avertiza pe clienti la modul cel mai serios: "Sarutatul interzis"; iar in Turnu-Severin, conform simbolului de pe usa de la toaleta (barbat/femeie cu diplomat in mana), era indicat sa mergi la toaleta cu diplomatul la tine. In ceea ce priveste magazinele de imbracaminte, este destul de simplu. Copiii se imbraca de la "Hainuta", iar adultii de la "Romarta". Nici aici, la fel ca in Ardeal, vechile logo-uri si denumiri ale firmelor din perioada comunista nu au disparut. In concluzie, daca iesi in oras poti manca o pizza la Matrix, poti viziona la Casa de Cultura superproductia hollywoodiana "I Robot" si iti poti cumpara ceva de imbracat de la "Hainuta". Distractie placuta!

RECLAMA DE PLASTIC

Luand lucrurile mai in serios, principalul obiectiv turistic din oras (Curtea Domneasca) este destul de slab promovat. Mai mult de atat, comerciantii ambulanti din apropierea fantanii mesterului Manole fac mai mult rau decat bine. La tarabe gasesti tot felul de nimicuri, predominand jucariile, in special pusti, pistoale si mitraliere de tot felul. Printre ele sunt ratacite si cateva suveniruri vecine kitsch-ului. Asadar, mergem la Curtea Domneasca, la fantana lui Manole, ne racorim cu putina apa, dupa care ne cumparam drept suvenir o vedere si o mitraliera din plastic. Cam asa sunt promovate obiectivele turistice din toata tara. Sunt si cateva exceptii, insa acestea se pierd in marea de kitsch pe care o aduc intreprinzatorii.