Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a făcut apel la 'reformarea' Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, criticând instituţiile financiare internaţionale pentru o proastă gestionare a crizei economice, relatează France Presse, citând un interviu acordat de preşedinte televiziunii publice.
'Trebuie să schimbăm anumite lucruri esenţiale, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea instituţiilor financiare internaţionale', a estimat Medvedev în interviul respectiv, al cărui text a fost publicat pe site-ul Kremlinului. 'Criza actuală a arătat că acţiunile lor sunt departe de a fi ideale: cea a Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a altor structuri', a apreciat liderul rus, răspunzând unei întrebări referitoare la poziţia Moscovei de la viitorul summit G20 programat la 2 aprilie la Londra. 'Este vorba de o reformare a activităţii instituţiilor financiare internaţionale', a relevat Medvedev. 'Activitatea lor trebuie reglementată şi trebuie făcut în aşa fel încât acestea să fie mai corecte cu statele care au intrat recent în rândul celor mai puternice economii şi cu economiile în curs de dezvoltare', a conchis el.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro