O floare

Cam în perioada în care aterizasem la Jurnalul Naţional eram destul de pasionat de făcut aga­ţamente pe net. După timpul petrecut la redacţie, cineva ar fi putut deduce că sunt dedicat profesiei până peste urechi.

De fapt, nu aveam încă bran­şament la lumea virtuală acasă şi îmi petreceam ore în şir dându-mă interesant în faţa unor potenţiale victime. Îmi plăcea să văd cum pot să „fac din vorbe scrise" diverse femei, mă reconforta psihic să constat că am o mare putere de convingere.

PANSELUŢA NEAGRĂ
Eram aşa de prins de activitatea asta, încât începuse să mi se pară mai important să ameţesc prin scris doamna decât finalitatea, adică să mă văd cu ea şi să tratez amor. De multe ori eram aşa de epuizat după ce îmbibam tastatura cu vrăjeală, că amânam, după obţinerea preţiosului număr de telefon, întâlnirea faţă în faţă pentru o dată incertă.

Într-o seară de miercuri, când aveam de terminat un reportaj despre un ci­mi­tir, fiind în pană de inspiraţie, am intrat pe un site de întâlniri. După mai multe încercări eşuate am reuşit să mă bag în seamă cu o doamnă. Cum se proceda, după jumătate de oră de trăncănit în locul iniţial, am trecut pe messenger, unde ea avea ID-ul Panseluţa68. Peste alte 20 de minute, deja îmi dăduse nu­mărul de telefon. Am vorbit şi am hotărât să ne vedem în proximitatea Casei Scânteii, undeva în Băneasa, unde domicilia distinsa ga­zelă. Mi-a spus cum arată şi cum o să fie îmbrăcată, ca să o pot recunoaşte.

La locul stabilit, am dat peste o brunetă arătoasă, ceva mai mare ca vârstă decât mine, echipată cu un mini negru şi o bluză la fel, care îi punea în va­loare sânii destul de mari. M-am prezentat, dar când şi-a spus şi ea numele tocmai trecea o Salvare cu sirenă şi n-am înţeles absolut nimic. Am mers voioşi la pizzeria din apro­piere. Când ajusesem la a treia bere, deja îmi povestise toată viaţa ei. Fusese măritată cu un pictor al­coolic, de unde rămăsese cu o sensibilitate specială pentru „mediul artistic". Făcuse Politehnica, dar nu practicase niciodată ingineria, iar acum era secretară la o firmă care vindea pa­petărie şi birotică.

În cele din urmă am aterizat în apar­tamentul ei cu două camere, din apro­piere. A sărit să-mi smulgă nădragii de pe mine la nici cinci minute după ce in­trasem. M-a felaţionat plină de energie chiar pe fotoliul unde mă aşezasem ti­mid. În a doua etapă am răvăşit destul de tare patul destul de mare aflat în pro­xi­mitate. După ce am scos un muget victo­rios şi am ejaculat, noua mea prie­tenă s-a echipat cuminte cu un halat şi mi-a adus la nas (acesta fiind spaţializat în pat) o tavă cu friptură înăbuşită, foarte bună, şi o sticlă de vin roşu sec, exact cum îmi plăcea. Am adormit cu­prins de un adânc sentiment de mulţu­mire.

De dimineaţă, înainte să meargă fiecare în treaba lui, am mai făcut amor de două ori, aşa că am ajuns la muncă (îmi vedeam geamul biroului din balconul tipei) plin de linişte interioară.

NEDUMERIT
Am trecut-o în memoria telefonului Panseluţa. În perioada imediat urmă­toare am vizitat-o destul de des, ba chiar am ieşit în oraş de câteva ori. Mă ne­dumerea că nu ştiam cum o cheamă. Am prezentat-o câtorva amici ai mei, sperând că o să-şi spună numele, dar ea zicea doar „Încântată!". M-am uitat pe lista de întreţinere de la bloc, dar, spre stupoarea mea, acolo erau trecute doar numerele apartamentelor. Într-o seară, când eram mai cu chef şi ea s-a dus la ba­ie, am avut o tentativă să-i umblu în geantă după buletin.

A apărut ful­ge­rător, s-a uitat la mine mirat-mustrător, şi eu a trebuit să improvizez pe moment o explicaţie cum că îmi venea să strănut şi căutam nişte şerveţele. După o lună şi ceva de idilă am plecat într-o deplasare ceva mai lungă, de vreo săptămână. Când m-am întors, am sunat-o şi am simţit în vocea ei că e ceva în neregulă. Mi-a povestit că, în lipsa mea, fostul soţ pictor venise şi plânsese la uşă, făcuse un graffitti cu „te iubesc" pe peretele blocului şi adusese, vorba unui cântec, „fo trei basculante dă flori". Ea, suflet sensibil, fusese impresionată şi se împăcaseră.

Am luat povestea ca atare, nu am zis nimic, dar rămăsesem cu marea dilemă privind numele ei. Credeam că o să mor fără să aflu cum o chema pe femeia cu care mă culcasem o perioadă.

La doi ani de la întâmplarea asta, într-o după-amiază, urma să mă văd cu un amic de la alt ziar să bem o bere şi să facem un schimb de subiecte. Mi-a spus că o să apară cu noua lui prietenă, pe care o cunoscuse pe un chat. Era, nes­chimbată, Panseluţa, avea chiar şi aceleaşi ţoale ca la prima noastră întâlnire. Colegul de breaslă a orăcăit, mândru de el: „Ea e Adina, iubita mea!". Am zâmbit şi am răsuflat uşurat, băgându-l oarecum în ceaţă pe domnul jurnalist.