x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Până în 2020, armata rusă va fi înzestrată cu armament nuclear complet nou

Până în 2020, armata rusă va fi înzestrată cu armament nuclear complet nou

26 Feb 2009   •   00:00
Până în 2020, armata rusă va fi înzestrată cu armament nuclear complet nou

Prim-vicepremierul rus Serghei Ivanov, fost ministru al apărării, care coordonează în guvernul premierului Vladimir Putin problemele industriei de apărare, a declarat că noul program de reutilare a armatei ruse prevăzut pentru perioada 2011-2020 are drept scop final reînzestrarea forţelor strategice ale Rusiei cu armament complet nou către 2020.



'Către această dată, întregul sistem de sateliţi militari va fi înlocuit cu aparate absolut noi. Va fi creat un spaţiu informaţional de luptă unic şi, desigur, se va trece la noi modele de armament şi tehnică militară, mult mai inteligente', a subliniat Ivanov într-un interviu apărut în ediţia de astăzi a oficiosului Rossiiskaia Gazeta. Responsabilul rus a explicat în interviul menţionat că astfel de comenzi uriaşe, ce vor fi finanţate de la bugetul de stat, constituie o şansă de supravieţuire pe timp de criză pentru multe domenii ale economiei ruse. Până la sfârşitul lunii martie, peste o mie de miliarde de ruble urmează să treacă în conturile a 1400 de întreprinderi din cadrul complexului militar-industrial, iar unele dintre uzinele de apărare au primit deja sumele alocate pentru fabricarea de armament, a mai spus el. Complexul militar-industrial al Rusiei are peste 1,5 milioane de angajaţi, a continuat Serghei Ivanov, în opinia căruia comenzile de stat în domeniul apărării reprezintă cea mai eficientă măsură anticriză.
Prim-vicepremierul a afirmat în acest sens că la întocmirea listelor cu întreprinderi cărora statul le va acorda sprijin financiar pentru realizarea comenzilor militare s-a optat cu precădere pentru uzinele mari, cu scopul de a evita creşterea şomajului. Pentru anii 2009-2011 se prevede alocarea a cel puţin patru mii de miliarde de ruble de la buget pentru comenzile din domeniul apărării, a anunţat recent premierul Vladimir Putin, care a subliniat că, în pofida crizei, finanţarea de la buget a complexului militar-industrial al Rusiei nu va fi micşorată.
Agerpres

×
Subiecte în articol: lumea