x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Parinte de vedeta

Parinte de vedeta

de Raluca Grintescu    |    19 Aug 2005   •   00:00
Parinte de vedeta
MUZICA
Ce ar trebui sa detina un parinte ca fiul sau fiica sa devina intr-o zi vedeta? Sa arate bine, sa aiba calitati sportive, averi, pile? Se pare ca, daca ai reputatie, exista garantia ca urmasii sa-ti calce pe urme. Dar nu este totusi o situatie batuta in cuie.

Celebritatea sau anonimatul parintilor poate pecetlui, intr-un fel sau altul, soarta copiilor lor. Denzel Washington, Kevin Costner, David Letterman, Robin Williams fac parte din categoria actorilor care au avut parte de o copilarie fericita intr-un camin iubitor si calduros. La coltul opus se afla celebritatile care au fost abandonate sau abuzate de parinti sau rude (Roseanne, Oprah Winfrey, Marilyn Monroe, Suzanne Somers) sau al caror parinte a incetat din viata cand acestia aveau o varsta frageda (Madonna, Tim Allen, Rosie O’Donnell, Ingrid Bergman). Michael Caine, Dolly Parton, Ashley Judd, Elvis Presley vin din familii sarace.

Ben Affleck


  • Tatal: consilier clinica de dezintoxicare
  • Mama: profesoara

    Tim Burton


  • Tatal: jucator de baseball in liga de tineret
  • Mama: manager si fosta patroana a unui magazin de accesorii pentru pisici

    Michael Caine


  • Tatal: docher
  • Mama: femeie de serviciu

    Johnny Depp


  • Tatal: inginer
  • Mama: chelnerita

    Audrey Hepburn


  • Tatal: bancher
  • Mama: baroneasa nemtoaica

    Nicole Kidman


  • Tatal: biochimist
  • Mama: infirmiera

    Jennifer Lopez


  • Tatal: specialist IT
  • Mama: educatoare

    Matthew Perry


  • Tatal: actorul John Bennett Perry (reclamele "Old Spice", 1970)
  • Mama: asistent relatii cu presa la Pierre Trudeau

    Julia Roberts


  • Tatal: vanzator de aspiratoare
  • Mama: secretara la o biserica

    John Travolta


  • Tatal: vanzator de anvelope si fost jucator de fotbal semiprofesionist
  • Mama: profesoara de liceu

    Denzel Washington


  • Tatal: ministru penticostal
  • Mama: cosmeticiana

    C. Zeta-Jones


  • Tatal: manager companie de dulciuri galeza
  • Mama: cusatoreasa irlandeza
  • ×
    Subiecte în articol: mama tatăl