x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sa exploram realitatea!

Sa exploram realitatea!

01 Sep 2004   •   00:00

Inainte de a pune mana pe o carte de specialitate, oamenii de comunicare ar trebui sa cunoasca foarte bine realitatea autohtona.

CLAUDIA CURICI

In acest sens, dragi elevi si studenti, nu mai cereti, in zadar, specialistilor afisati pe forum sfaturi despre cartile de specialitate pe care trebuie sa le cititi. Inainte de toate incepeti prin explorarea propriei realitati, a propriei culturi. Cunoasteti in primul rand oamenii pe care publicitarii ii numesc, pe nas, "target". Publicul nu se traduce in intervale de varsta, ci inseamna mentalitati, moravuri, mod de a privi si a intelege lumea.

GRILA DE PROFUNZIME. Un indrumar fabulos in aceasta privinta este cartea lui Andrei Plesu, "Obscenitatea publica", in care autorul face o radiografie a realitatii romanesti. O carte de antropologie culturala contemporana care ne arata cat e de complexa, dar si nevertebrata realitatea romaneasca, realitate pe care noi o abordam apretat in cuvinte ca target sau public tinta. O radiografie de profunzime a spiritului romanesc contemporan, o critica a comunicarii goale de continut, ea ne dezvaluie un roman care nu stie sa se comunice pe sine, care nu stie sa comunice cu semenii. Un ins care, din orice domeniu ar veni, nu s-a descoperit inca pe sine si care ori copiaza in exces si fara critica modele occidentale prezentandu-le ca pe propria sa opera ori, cuprins de un patriotism prost inteles, fuge de ele cu "incruntare ciobaneasca". O carte care, citita cu respect si cu asumare, ar trebui sa faca revolutie in publicitatea romaneasca, dar si in stilul profesorilor si studentilor de a aborda domeniul comunicarii.

ASUMARE

"Am invatat ca nu te poti razboi cu propria natura. Mai exact, ca singura sansa de a domina este sa o asumi. Integral. (…) Inteleg, prin urmare, sa asigur maxima coerenta posibila intre fiinta mea intima si cea sociala, sa nu-mi ascund umbra sub pres" - Andrei Plesu, Fragment din "Obscenitatea publica"

×
Subiecte în articol: sufletul comertului