x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Samuel L. Jackson, rol negativ în The Last Dragon

Samuel L. Jackson, rol negativ în The Last Dragon

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Oct 2008   •   00:00
Samuel L. Jackson, rol negativ în The Last Dragon

Actorul Samuel L. Jackson urmează să interpreteze un alt rol negativ, de această dată în remake-ul filmului cult "The Last Dragon" din 1985, informează Mediafax.



Samuel L. Jackson va joca în rolul lui Sho'Nuff, Şogunul din Harlem, rol care în filmul original i-a aparţinut lui Julius Carry.  Filmul va fi produs de Columbia Pictures şi va urmări aceeaşi poveste ca şi originalul, centrându-se pe destinul tânărului debutant în arte marţiale Leroy Green şi pe aventurile lui de pe străzile din New York. Green încearcă să atingă cel mai înalt nivel posibil de desăvârşire din artele marţiale, cunoscut sub numele de "Last Dragon (Ultimul Dragon)".

Filmul original, în care au jucat nume sonore pe atunci, precum Taimak şi Vanity, protejata lui Prince, a fost produs de TriStar Pictures şi a fost lansat în martie 1985. "The Last Dragon" a avut succes la public şi a avut încasări de 26 milioane de dolari. În scurt timp a devenit un film cult datorită scenelor precum aceea în care Green, urmaşul lui Bruce Lee, rămâne atât de fidel artelor marţiale, încât a început să mănânce popcorn în cinematografe folosind beţişoare chinezeşti. "Sunt un mare admirator al filmului original şi abia aştept să îl aduc pe Sho'Nuff în secolul al XXI-lea", a declarat Jackson, care va putea fi văzut în curând pe ecrane în "Soul Men", ultimul film al regretatului Bernie Mac. Printre marile realizări ale actorului Samuel L. Jackson se numără rolurile din "Pulp Fiction" şi trilogia "Star Wars". De curând, Jackson a jucat în superproducţia "Omul de oţel/ Iron Man", în "Mărul discordiei/ Lakeview Terrace", şi urmează să apară în filmul de acţiune "The Spirit".

×
Subiecte în articol: lumea