x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Shaolin, alergare pe apă

Shaolin, alergare pe apă

23 Oct 2009   •   00:00
Shaolin, alergare pe apă
Sursa foto: /Reuters

Shi Liliang, un călugăr shaolin în vârstă de 33 de ani a reuşit să doboare propriul record de "mers pe apă".

"Alergarea pe apă" este o probă a artelor marţiale prin care practicanţii demonstrează echilibrul dintre forţă şi psihic. Ea constă în încercarea de a parcurge în alergare un covor format beţigaşe de lemn lipite între ele, cu o grosime de 1 cm, şi care pluteşte pe suprafaţa unei ape.

Shi Liliang a reuşit să se menţină la suprafaţă, alergând pe instabila construcţie din lemn, pe o distanţă de 18 metri, vechiul său record era de numai 15 metri.

×
Subiecte în articol: lumea