x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Snoop Dogg, ironizat într-o postare a Ministerului Apărării din România

Snoop Dogg, ironizat într-o postare a Ministerului Apărării din România

16 Mar 2016   •   16:00
Snoop Dogg, ironizat într-o postare a Ministerului Apărării din România

Rapper-ul Snoop Dogg, cel care a confundat într-un check-in pe Facebook capitala Columbiei, Bogota cu o Bogata, o localitate micuţă din judeţul Mureş a ajuns să fie ironizat de internauţi şi chiar de Ministerul Apărării Naţionale din România.

Într-o postare de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale apare o fotografie cu militarii unuia dintre detaşamentele de elită ale Forţelor pentru Operaţii Speciale româneşti dispuşi într-un modul de defilare. Fotografia are asociat mesajul „Snoop şi noi suntem aici! Eşti în siguranţă!”.

Administratorii paginii de Facebook a MAPN au făcut astfel o glumă legată de greşeala pe care a făcut-o luni dimineaţă rapper-ul Snoop Dogg, atunci când şi-a făcut un selfe din avion ca să-şi anunţe fanii că a ajuns în Columbia, la Bogota. Din neatenţie, cântăreţul a postat că se află la Bogata, judeţul Mureş.

Nu sunt singurele glume care apar pe seama rapperului după acest incident. Inclusiv pagina oficială a micuţei comune înconjurată de râul Mureş a postat o serie de mesaje legate de Snoop Dogg. „Viteza internetului. Poate nu este la fel de rapidă ca în Capitală (ne uităm la tine, Bernie Sanders) dar am putea spune că este destul de bună. Destul de bună ca să uploadezi rapid un selfie”, scriu administratorii paginii în engleză.

Bogata este situată la aproximativ 380 de kilometri de Bucureşti în judeţul Mureş şi la 75 de kilometri de Cluj-Napoca, fiind o loclaitate cu aproximativ 2000 de locuitori înconjurată de deluri şi de râul Mureş.

Sursa: news.ro

×