Restricţiile impuse anterior românilor pe piaţa muncii din Spania nu au făcut ca aceştia să întâmpine dificultăţi specifice pe piaţa muncii, care sunt aceleaşi pentru toată lumea, iar românii rămaşi fără un loc de muncă au ajuns la sfârşitul lunii ianuarie la peste 54.000, potrivit ataşatului pe probleme de muncă de la Ambasada României din Madrid, Cristina Florea, informează Agerpres.
"Dacă la sfârşitul lunii septembrie 2008 erau 31.703 de şomeri români în Spania, la sfârşitul lunii ianuarie numărul lor a ajuns la 54.769", a declarat pentru Agerpres dna Florea, care a menţionat că românii afectaţi de şomaj reprezintă 1,6% din numărul total al şomerilor înregistraţi în Spania. 'Trebuie precizat că cifra este una orientativă', atrage însă atenţia ambasadorul României la Madrid, dna Maria Ligor: 'trebuie ţinut cont de faptul că este vorba de persoane care au contribuit la sistemul de asigurări sociale, vorbim de şomeri înregistraţi'. 'Şomajul, efectele crizei sunt simţite la nivelul comunităţii româneşti într-un colectiv mult mai larg decât cei pe care îi numim şomeri, mai sunt şi cei care n-au contribuit la sistemul de asigurări sociale, care nu sunt înregistraţi nicăieri ca atare, şi care sunt cu siguranţă un colectiv de risc în momentul în care se pierd locurile de muncă', explică dna ambasador. Astfel, cifrele legate de şomaj se referă la românii care au contribuit la sistemul de asigurări sociale, iar din totalul românilor din Spania, numai aproximativ 250.000 şi-au plătit cotizaţiile la sistemul de asigurări sociale, potrivit statisticilor autorităţilor spaniole.
Mai mult, în Spania există şi peste 37.000 de lucrători români autonomi (persoane fizice autorizate), care nu au aici posibilitatea de a contribui la sistemul de asigurări sociale, şi prin urmare nu pot primi indemnizaţie de şomaj, dacă întâmpină dificultăţi pe piaţa muncii, explică dna Florea. Ea a amintit că autorităţile spaniole caută în prezent o modalitate prin care şi lucrătorii autonomi să poată cotiza, iar în momentul în care îşi închid afacerea, să poată beneficia de o indemnizaţie de şomaj. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro