x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Star Trek XI: Beam me up, Scotty!

Star Trek XI: Beam me up, Scotty!

08 Mai 2009   •   00:00
Star Trek XI: Beam me up, Scotty!

A trecut ceva timp de la ultima premieră "Star Trek" pe marile ecrane, aşa că Hollywood-ul ne propune cel de-al 11-lea film pentru cinema.



"Star Trek: Un nou început" vine să completeze aventurile personajelor din seria originală (cea cu William Shatner şi Leonard Nimoy), ajungând la perioada în care cei doi erau proaspăt absolvenţi ai Academiei Stelare.

Când nava stelară USS Kelvin este atacată de Nero (Eric Bana), un neîndurător romulan, este timpul ca tinerii Kirk (Chris Pine) şi Spock (Zachary Quinto), de-abia ieşiţi de pe băncile Academiei, să facă echipă pentru a porni în căutarea unuia dintre prizonierii romulanului.

La bordul navei Enterprise, cei doi vor colabora cu McCoy, Uhura, Scotty, Sulu şi Chekov, într-o aventură care-i poartă până pe planeta Vulcan. Se va întâlni oare tânărul Spock cu varianta sa mai în vârstă, interpretată de celebrul Leonard Nimoy?

×
Subiecte în articol: film