x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

26 Noi 2009   •   00:00

26 noiembrie 2009



FEMEIA ŞI TEHNICA
În vreme ce bărbaţii se simt mai atraşi de jucăriile robotizate, femeile sunt mai pricepute să rezolve diferite probleme legate de calculatoare, televizoare, DVD playere. Un sondaj de opinie realizat de o firmă de electronice din Marea Britanie arată că 48% dintre femeile chestionate au înclinaţii tehnice, în timp ce 47% dintre soţii sau prietenii lor preferă să stea deoparte atunci când, de exemplu, trebuie instalat un televizor în casă sau un sistem audio suround. Potrivit sondajului, 85% dintre bărbaţii chestionaţi recunosc faptul că femeile de lângă ei sunt mult mai competente în chestiunile tehnice din familie. Pe de altă parte, studiul citat de presa britanică mai arată că şapte din zece femei au un calculator/laptop şi 46% preferă să folosească stiloul şi hârtia pentru a scrie mesaje, şi nu messengerul sau e-mailul. (Anca Aldea)

MARIAJ SEMIVIRTUAL
Un japonez s-a căsătorit cu un personaj dintr-un joc video produs de Nintendo, oficierea ineditei ceremonii având loc la Institutul de Tehnologie din Tokyo, în prezenţa unui preot. Japonezul Sal, pare a fi o personalitate cu nevoi bizare, sperând că le va satisface însurându-se cu personajul feminin preferat din jocurile video. El s-a căsătorit cu Nene Anegasaki, din jocul Love Plus, al Nintendo DS.

×
Subiecte în articol: magazin