Unul dintre cei mai importanţi lideri religioşi ai talibanilor, mollahul Brodar Akhund, a ironizat marţi recenta succesiune de vizite a liderilor străini în Afganistan, între care cea a preşedintelui american George W. Bush de duminică, pentru ridicarea moralului trupelor, relatează AFP.
Preşedintele american George W. Bush, premierul britanic Gordon Brown şi secretarul american al Apărării Robert Gates au venit pe rând în Afganistan, în ultimele patru zile.
"Vizitele liderilor ţărilor ocupante în Afganistan sunt de ordin simbolic. Nu încape nici o îndoială că forţele ocupante au eşuat şi că moralul soldaţilor lor a căzut. Oficialii lor sunt deci constrânşi să vină în mod periodic în Afganistan pentru a le ridica moralul", a declarat mollahul Brodar într-un comunicat.
"Aceşti lideri vor, de asemenea, să atragă atenţia presei şi să ofere o imagine mai bună a situaţiei din Afganistan în ţările lor. Dar faptul că sunt obligate să vină în Afganistan în cel mai mare secret este un bun indiciu al victoriilor repurtate de către mujahedini", a adăugat el.
Vizitele oficialilor străini în Afganistan sunt ţinute secrete pentru cât mai mult timp posibil, din motive de securitate şi deseori doar după ce aceştia au ajuns la Kabul, ele sunt făcute publice.
Violenţele insurgenţilor afgani, printre care cele ale talibanilor îndepărtaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de către o coaliţie condusă de Statele Unite, s-au dublat în intensitate în ultimii doi ani, în pofida prezenţei unei forţe de aproape 70.000 de militari străini.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro