Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este revoltător să observăm cum, într-un moment în care Guvernul a rămas doar cu atribuții de administrare curentă după moțiunea de cenzură, prioritatea absolută a doamnei Oana Țoiu și a echipei sale nu a fost securitatea regională sau întărirea parteneriatelor strategice, ci un atac concertat asupra Fundației Europene Titulescu (FET) și a ADIRI.
De ce ADIRI? O asociație care nu mai funcționează de ani de zile, care nu consumă bani publici și nu mai are sediu, a devenit brusc pericolul numărul unu? Răspunsul este cinic: pentru spectacolul reparării relației de încredere între stat și cetățean. O perdea de fum aruncată peste ochii publicului pentru a ascunde miza reală: „Vila”.
Această grabă suspectă de a lovi în Fundația Titulescu exact în momentul în care legitimitatea politică a cabinetului este fragilizată de o moțiune de cenzură trădează un plan bine orchestrat. Nu este vorba de o reformă administrativă necesară, ci de un act de vandalism simbolic. Într-o perioadă de interimat, un ministru cu simțul datoriei s-ar limita la gestionarea crizelor curente; un personaj obsedat de control însă, se grăbește să execute sentințe împotriva culturii, sperând că zgomotul căderii guvernului va acoperi zgomotul dărâmării unei instituții de prestigiu.
Atacul asupra ADIRI este doar momeala aruncată publicului, o încercare puerilă de a induce ideea că se curăță sistemul de entități inutile. În realitate, este o ipocrizie cruntă să invoci repararea încrederii între stat și cetățean prin desființarea unei asociații care oricum nu mai avea activitate, doar pentru a crea precedentul necesar asaltului asupra Fundației Europene Titulescu. Legea nu este folosită pentru a proteja patrimoniul, ci pentru a-l confisca sub pretextul unei utilități publice pe care acești politicieni nu o înțeleg și nu o practică.
Obiectivul lui Țoiu și al liderilor USR, precum Dominic Fritz, este unul pur imobiliar, camuflat sub haina unei false moralități. Vor cu orice preț să pună mâna pe sediul Fundației, casa în care a trăit și a gândit Nicolae Titulescu, o casă care nu a căzut în mâinile lor gratis, ci a fost recuperată prin procese internaționale grele, câștigate împotriva celor care voiau să o înstrăineze, având atunci sprijinul unor coloși precum François Mitterrand, fost președinte al Franței. Această clădire nu este doar un imobil în centrul Bucureștiului, ci una dintre puținele „Agore” rămase în România, este locul în care dezbaterea a supraviețuit și unde diplomați de carieră, ambasadori cu greutate și intelectuali de marcă s-au adunat decenii la rând pentru a discuta soarta țării.
Și tocmai de aici rezidă frustrarea acestor figuri controversate din MAE. Ei, care practică un turism diplomatic fără consistență, care merg în delegații doar pentru a mai băga capul într-o poză de postat pe Facebook, nu suportă acest loc. Sunt frustrați din cauză că în Casa Titulescu poposesc oameni care nu îi agrează, oameni care le văd mediocritatea și lipsa de rezultate. Pentru acești eroi ai rețelelor sociale, o vilă istorică este doar un sediu bun pentru afaceri sau o pradă de război politic, nu un templu al diplomației.
Această „vilă”, așa cum o numesc disprețuitor cei care văd lumea doar prin prisma tranzacțiilor imobiliare, este în fapt un monument al rezilienței naționale. A fost nevoie de eforturi titanice, de procese internaționale și de o diplomație de cel mai înalt nivel pentru a readuce osemintele marelui Titulescu acasă și pentru a salva acest imobil de la o înstrăinare definitivă. Să vii astăzi, după decenii de construcție, și să pretinzi că această casă este un simplu activ ce trebuie redistribuit, denotă o lipsă totală de respect față de istoria recuperării demnității noastre externe.
Mai mult, contrastul între lăcomia pentru sediul din București și indiferența față de Casa Memorială din satul Nicolae Titulescu, județul Olt, este proba supremă a relei-credințe. Dacă Oana Țoiu și personajele din MAE ar fi avut un interes minim pentru memoria diplomatului, s-ar fi luptat pentru salvarea de la prăbușire a casei părintești a acestuia, unde igrasia și uitarea devorează pereții. Dar acolo nu sunt recepții, nu sunt ambasadori străini și nu există miza unei clădiri de lux în centrul Capitalei, de aceea, patriotismul lor se oprește exact la granița proprietăților de protocol ale RAPPS.
Ce o mai recomandă pe Țoiu să conducă cea mai importantă redută externă a României? Absolut nimic în afara algoritmului de partid. Este imaginea perfectă a personajului mediocru, fără rezultate notabile, fără o operă scrisă sau diplomatică, a cărui singură ambiție este să distrugă ceea ce alții au construit timp de decenii.
În timp ce Fundația Titulescu a produs, fără niciun sprijin de la stat sau de la „Soros”, peste 250 de volume, a organizat 120 de conferințe internaționale și a donat 10.000 de cărți bibliotecilor din țară, actuala conducere a MAE se ocupă cu „păcăliceli” birocratice. Ei invocă lipsa unor rapoarte de activitate - o minciună gogonată, având în vedere că aceste rapoarte sunt publice în Monitorul Oficial - pentru a justifica evacuarea unei instituții de elită.
Mi-ar fi rușine! Dacă acești oameni ar fi cu adevărat preocupați de patrimoniul lui Nicolae Titulescu, ar privi către Casa Memorială din localitatea Nicolae Titulescu (județul Olt). Aceea se află într-o degradare continuă, uitată de lume și de autorități. Dar acolo nu sunt mize politice, nu sunt poze strălucitoare de făcut. Acolo este nevoie de muncă și respect pentru istorie, lucruri străine acestor demolatori de profesie.
Uitați-vă la galeria miniștrilor de externe care au trecut prin Consiliul Fundației, oameni cu state vechi, cu erudiție și viziune. Prin comparație, prezența doamnei Țoiu la vârful diplomației pare o eroare de sistem, un accident al partitocrației, unde loialitatea față de liderul de partid (fie el Dominic Fritz sau altcineva) atârnă mai greu decât orice tratat de drept internațional. Ce operă lasă în urmă acest personaj? Care este contribuția sa la gândirea strategică a României? Nimic, în afară de o dorință acută de a poza în reformatoare prin distrugerea a ceea ce nu poate egala.
Frustrarea acestor personaje provine din faptul că în Agora Fundației Titulescu nu poți intra cu lozinci goale. Acolo unde ambasadori de carieră și academicieni dezbat viitorul lumii „turismul diplomatic” și pozele de pe Facebook nu au valoare de întrebuințare. Acești funcționari ai momentului se simt agresați de însăși prezența elitei intelectuale care îi privește cu îngăduință sau cu regret. Pentru a scăpa de acest sentiment de inferioritate, aleg să dărâme scena, să alunge spectatorii și să pună lacătul pe o ușă prin care ei înșiși nu au reușit niciodată să intre prin merit propriu.
Există o diferență fundamentală de viziune filosofică între Fundația Titulescu și actualul MAE. Noi credem că România are dreptul la propriile sale interese, nu doar să funcționeze pe pilot automat dirijat din exterior. Rolul unui centru de analiză și strategie precum FET este să fie un „flotor” pentru diplomație, să dezbată idei, să anticipeze războaie hibride și să păstreze viu spiritul suveranității intelectuale.
Echipa actuală preferă însă busola arătată de alții. Ei văd în Titulescu un dușman pentru că le amintește de o epocă în care România avea voce proprie la Geneva și în lume. Se încearcă aruncarea lui Titulescu în uitare pentru a lăsa loc unui „pol de modernitate” golit de conținut național.
MAE sub actuala conducere a devenit o instituție care funcționează pe „pilot automat”, așteptând instrucțiuni de la busolele altora. În acest peisaj arid, Fundația Titulescu a rămas o insulă de suveranitate intelectuală. Cele 10 volume „România după Malta” sau cele 250 de titluri publicate de FET nu sunt doar hârțogărie, ci sunt probele unei gândiri vii, care refuză să accepte că politica externă se face doar prin subordonare și tăcere. Dacă Țoiu sau consilierii săi ar fi deschis măcar unul dintre aceste volume, ar fi înțeles că un stat care își demolează propriile centre de reflecție își condamnă diplomația la mediocritate eternă.
Acuzația că activitățile Fundației se adresează unui „cerc restrâns” este o insultă la adresa calității intelectuale. Diplomația nu este un fenomen de masă, nu este un meci de fotbal pe stadion, este un exercițiu de nișă, de finețe, valoarea fiind dată de greutatea argumentului, nu de numărul de spectatori. Prin încercarea de a crea un „cordon sanitar” în jurul Fundației, personajele din MAE nu fac decât să izoleze România de propriul ei tezaur de idei, preferând o diplomație contabilă, seacă, lipsită de viziunea.
Nicolae Titulescu spunea odată: „chiar dacă nu suntem totdeauna de acord, să fim totdeauna împreună pentru binele țării.” Din păcate, astăzi, „împreună” a fost înlocuit de „împotriva celor care au construit”.
Dacă aceste personaje vor reuși să pună mâna pe vilă, nu vor câștiga doar un imobil; vor reuși să stingă lumina într-o Agoră care a luminat diplomația românească timp de un sfert de secol. Dar spiritul lui Titulescu nu poate fi evacuat prin ordin de ministru. El va rămâne în paginile celor 250 de volume publicate, în amintirea sutelor de dezbateri și în inima fiecărui român care înțelege că o țară fără memorie este o țară fără viitor.
Nicolae Titulescu a fost un om hărțuit de naziști, aflat pe listele negre ale asasinilor Europei interbelice pentru că îndrăznea să creadă în pace și în forța dreptului. Astăzi, asasinatul este simbolic, dar la fel de dureros: se încearcă uciderea moștenirii sale printr-o birocrație agresivă și o lăcomie imobiliară mascată în reformă. Dacă lăsăm aceste personaje să pună mâna pe Casa lui Titulescu, nu pierdem doar o clădire, pierdem dreptul de a ne revendica de la un model de excelență care a făcut cândva cinste numelui de român în fața întregii lumi.
„Pace, pace și iar pace!” - acesta era strigătul lui Titulescu într-o lume care se prăbușea. Astăzi, strigătul nostru trebuie să fie: „Memorie, memorie și iar memorie!”. Nu lăsați lăcustele politice să devoreze grădina în care s-a cultivat inteligența românească timp de decenii! Dacă vreți să vedeți rezultatul real al reformelor voastre, mergeți la casa degradată din județul Olt și vedeți acolo oglinda sufletului vostru politic!
Vreți să faceți ceva pentru România? Ocupați-vă de ruinele de la Titulești și lăsați în pace puținele locuri în care inteligența încă mai are drept de cetate! Lăsați ambițiile meschine și amintiți-vă că, în istorie, rămân ctitorii, nu lăcustele care au lăsat pârjol în urma lor!
Lăsați Fundația Titulescu să respire, lăsați Agora să existe, căci fără ea, MAE nu va fi niciodată mai mult decât o agenție de voiaj pentru politicieni mediocri, rătăciți pe holurile istoriei!
Citește pe Antena3.ro
