x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Telecomanda

Telecomanda

27 Ian 2006   •   00:00

Horia Brenciu, in echipa cu Eva si Roxana

DIMINETI LA ANTENA 1 / DIVERTISMENT / MIERCURI / 20:15
Dupa editii dedicate folclorului, farselor si lui Dan Negru, a venit vremea ca Eva si Roxana de la "Canalul de stiri" sa prezinte o retrospectiva a emisiunilor matinale realizate de-a lungul timpului la Antena 1. Asa ca miercuri seara, de la 20:15, le puteti urmari pe cele doua sirene prezentand "Dimineti la Antena 1". Mircea Badea va fi unul dintre invitati. Motivul: in 1998 el realiza si prezenta, alaturi de Teo Trandafir, "Dimineata devreme". Fetele vor mai avea un invitat: Horia Brenciu. In toamna anului 2000, telespectatorii il vedeau in fiecare dimineata la "Neata". Show-ul era locul in care cameramanii deveneau prezentatori sau oamenii simpli puteau deveni vedete pentru o zi. Doi ani mai tarziu, acelasi Horia Brenciu, alaturi de Nicoleta Luciu, prezenta "Neata in Epoca de Piatra". Evident, printre invitatii Evei si ai Roxanei sunt chiar colegii lor de la "Canalul de stiri", Constantin Trofin si Ovidiu Uscat.

Editii aniversare cu Mihaela Tatu

DE 3X FEMEIE / DIVERTISMENT / MIERCURI / 22:30
La 2 februarie, postul Acasa TV sarbatoreste implinirea a opt ani de existenta. Petrecerea insa va incepe de la 1, startul fiind dat de Mihaela Tatu. Ea va fi gazda unei editii speciale a emisiunii "De 3 x femeie", dedicata in intregime sarbatoririi celor opt ani de Acasa. Emisiunea va dura pana dupa miezul noptii, printre numerosii invitati numarandu-se actorii celor doua telenovele romanesti "Lacrimi de iubire" si "Pacatele Evei". Cu aceasta ocazie, telespectatorii vor avea ocazia sa vada in premiera imagini din culise, de la filmarile celor doua telenovele, dar si de la emisiunile difuzate de Acasa. Acestea vor fi comentate in direct de vedetele din platou. Cei din fata televizoarelor vor putea intra in direct, prin telefon cu vedetele lor preferate, prezente in studio. Si daca tot este petrecere, nu se poate sa lipseasca muzica si dansul.

Inapoi la Pitesti pentru "schimb de mame"

SCHIMB DE MAME / REALITY-SHOW / DUMINICA / 22:00
In aceasta duminica, Prima TV trimite o mama de schimb inapoi in orasul natal. O femeie din Alba-Iulia a intrat in rolul uneia din Pitesti. Cele doua protagoniste ale schimbului de mame sunt caractere total opuse. Mirela din Alba-Iulia are 42 de ani si este o persoana introvertita, retrasa, sensibila. Fiul ei, Robert, are 14 ani si este pasionat de lumea muzicii, dansului, teatrului si adora sa organizeze si sa prezinte diferite spectacole. Mirela este despartita de tatal lui Robert si in prezent locuieste cu iubitul ei. Timp de o saptamana, aceasta ii va lua locul Paulei din Pitesti. Spre deosebire de mama din Alba-Iulia, Paula este foarte comunicativa si sociabila. In acelasi timp, ea este un mic dictator. In urma schimbului, Mirela a ajuns la Pitesti, orasul ei natal, pe care nu l-a mai vazut de 18 ani. In momentul in care a aflat destinatia noii sale locuinte, Mirela nu si-a putut stapani lacrimile de emotie.

Tenis, in direct

AUSTRALIAN OPEN / SPORT / VINERI, SAMBATA, DUMINICA
Iubitorii sportului alb au un motiv de bucurie: TVR 2 va transmite in direct cele mai importante partide ale Campionatului de tenis Australian Open. Vineri, de la 10:25, se va difuza semifinala I - masculin. Tot de la 10:30, dar sambata, puteti urmari cea de-a doua semifinala la masculin. Finala fetelor se va transmite duminica, de la ora 4:15. Si tot duminica, de la 10:00, pe TVR 2, puteti vedea finala la masculin.

Mozart, pentru Romania

24 DE ORE MOZART / ANIVERSAR / VINERI / 9:00
La implinirea a 250 de ani de la nasterea sa, Wolfgang Amadeus Mozart este sarbatorit pe toate meridianele globului. La data de 27 ianuarie, ziua nasterii sale, TVR Cultural preia integral si in exclusivitate maratonul Mozart, care dureaza 24 de ore, realizat de Euro Arts Music International, in colaborare cu televiziunea austriaca ORF. Startul se da din Salzburg, din casa natala a compozitorului, si se ajunge in marile sali de concerte din Europa - Viena, Praga, Berlin, dar si in Japonia si in China!

Vaduvele de la Microsoft

CEALALTA ROMANIE / DOCUMENTAR / DUMINICA / 16:00
Dupa ce saptamana trecuta telespectatorii i-au cunoscut pe cei care au acceptat provocarea de a lucra in asa-numitul "ghetou de creiere" de la Microsoft, Irina Pacurariu va propune, in cel de-al doilea episod al documentarului Cealalta Romanie, sa le cunoasteti si pe nevestele acestora. Li se spune in gluma "vaduvele de la Microsoft". Paradoxal, spre deosebire de sotii lor, acestea nu au drept de munca in SUA timp de cinci ani.
×